Stela Popescu, care peste o lună ar fi împlinit 82 de ani, a fost găsită moartă, joi, în locuinţa sa. Fiica adoptivă a acesteia a sunat la 112, după ce a găsit-o pe actriţă căzută în holul casei, iar la sosirea echipajelor SMURD actriţa era decedată. Ultima apariţie publică a actriţei a avut loc în urmă cu două zile, la Gala Femeilor de Succes 2017, în Bucureşti. Actriţa va fi înmormântată duminică. Actorul Alexandru Arşinel crede că actriţa ar fi murit cu o zi în urmă, spunând că nu a mai răspuns la telefon.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI BIO: Stela Popescu, doamna Teatrului de Revistă, în topul celor mai iubiţi actori ai scenei româneşti de peste 50 de ani

Stela Popescu va fi înmormântată duminică la cimitirul din Cernica

Actriţa Stela Popescu va fi înmormântată duminică la cimitirul din Cernica, iar vineri trupul neînsufleţit va fi depus la Teatrul de Revistă "Constantin Tănase”.

Trupul neînsufleţit al actriţei Stela Popescu va fi depus vineri, în jurul orei prânzului, la Teatrul de Revistă "Constantin Tănase”, unde va rămâne până sâmbătă, când va fi dus la Capela Cernica, potrivit reprezentanţilor instituţiei teatrale. 

Stela Popescu va fi înmormântată duminică, la cimitirul Cernica, alături de soţul actriţei, Puiu Maximilian, a spus actorul Alexandru Arşinel, care a fost la locuinţa actriţei.

Partenerul de scenă a Stelei Popescu a spus că el crede că actriţa a murit miercuri. 

”Azi dimineaţă am sunat-o să-i spun că avem o propunere de spectacol la Chişinău şi n-a răspuns. Ea nu a mai răspuns de ieri, ea a murit de ieri, Ea de ieri a murit”, le-a declarat Alexandru Arşinel jurnaliştilor aflaţi la locuinţa actriţei.

El a precizat că la sfârşitul acestei săptămâni era programat Festivalul ”Aurelian Andreescu”, care a fost suspendat, iar week-end-ul următor Stela Popescu
avea spectacol programat la Valencia, având, de asemenea, programate o serie de spectacole în România cu piesele ”Aplauze, aplauze”, care ar fi marcat 40 de ani de activitate a cuplului Stela-Arşinel.  

”Era ultimul spectacol cu «Aplauze, aplauze». Acum îmi dau seama cum l-a programat că urma să primim nişte trofee de la primăria generală şi după aia, spectacolul, a doua zi, «Stela», spectacol pe care l-a montat pentru aniversarea a 80 de ani ai ei”, a spus Alexandru Arşinel.

"A fost un om extraordinar. Atât trebuie să ştiţi”, a adăugat actorul. 

A murit actriţa Stela Popescu

Fiica adoptivă a acesteia a sunat la 112, după ce a găsit-o pe actriţă căzută în holul casei.

CITEȘTE ȘI UPDATE - Mircea Diaconu, despre Stela Popescu: A fost ca o flacără tot timpul. Margareta Pâslaru: Cred că mari personalităţi ca ea nu dispar. Va rămâne prin arta ei

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov a precizat că la 112 a fost primit un apel de la o persoană care anunţa "existenţa unei persoane de sex feminin cu probleme respiratorii severe, în strada Alexandru Donici".

CITEȘTE ȘI Tudose: Stela Popescu a fost un exemplu de nobleţe, decenţă şi dăruire pentru orice român. Firea: A încetat azi să mai bată una dintre cele mai mari inimi ale României

La faţa locului au fost trimise două echipaje SMURD (tip B şi C), însă actriţa era decedată, nemaiputând fi făcute manevre de resuscitare.

La locuinţa actriţei se află şi o echipă de poliţişti, pentru cercetări.

Poliţia Capitalei a a anunţat că a deschis dosar penal pentru moarte suspectă, conform procedurilor, în condiţiile în care actriţa a fost găsită decedată în locuinţă. Dosarul penal a fost deschis de către Serviciul Omoruri.

Poliţia Capitalei a precizat, de asemenea, că trupul neînsufleţit va fi ridicat şi transportat la Institutul de Medicină Legală, pentru necropsie, astfel încât "să fie clarificate anumite aspecte de natură medicală.

"Cercetările sunt efectuate de către compartimentul Morţi Suspecte din cadrul Serviciului Omoruri, sub coordonarea Parchetului de pe langa Tribunalul Bucureşti", a precizat Poliţia Capitalei.

Surse din rândul anchetatorilor spun că rudele le-au declarat poliţiştilor că actriţa suferea de diabet, fără a fi cunoscută cu alte boli, iar acum sunt căutate documente medicale. 

"Acum mă duc la ea acasă. Nu ştiu ce se întâmplă. M-a sunat acum cinci minute Ursu Adrian. Vai de mine!”, a fost reacţia actorului Alexandru Arşinel, plângând în hohote.

Ultima apariţie publică a Stelei Popescu a avut loc în urmă cu două zile. Actriţa urma să joace curând la Valencia

Ultima apariţie publică a actriţei Stela Popescu a avut loc în urmă cu două zile, la Gala Femeilor de Succes 2017, în Bucureşti. Actriţa urma să plece pe 29 noiembrie la Valencia, alături de echipa Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, pentru a juca un spectacol, cu ocazia Zilei Naţionale a României.

Stela Popescu a stat la aceeaşi masă cu Andreea Marin în cadrul galei, prezentatoarea TV scriind pe pagina sa de Facebook că actriţa a fost mereu un exemplu pentru ea, „de profesionalism, dar şi de omenie, modestie, bun simţ, generozitate”.

"Pentru Doamna Stela Popescu nu am doar un mare respect, ci mă leagă de Domnia sa şi un sentiment mult mai profund, ca de la mamă la fiică. A fost mereu un exemplu pentru mine de profesionalism, dar şi de omenie, modestie, bun simţ, generozitate... O Doamnă în adevăratul sens al cuvântului. Ne-am văzut acum două zile şi am râs împreună, din nou... Regret nespus... Dumnezeu să o odihnească! Mulţumim pentru darurile de o viaţă, minunată Doamnă!”, a scris Andreea Marin pe pagina ei de Facebook.

Potrivit reprezentanţilor Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, actriţa trebuia să plece în turneu la Valencia, pe 29 noiembrie, organizat cu ocazia Zilei Naţionale a României. Ea urma să joace pentru diaspora în spectacolul „Vivat Revista”.

Ultimele spectacole în care a jucat Stela Popescu au fost „Stela de la Tănase”, spectacol dedicat ei, care a avut loc pe 11 noiembrie, şi „Piei, Drace!”, care a avut o reprezentaţie pe 12 noiembrie.

Stela Popescu s-a născut la 21 decembrie 1935, în Orhei, Basarabia, într-o familie de învăţători. În 1940, după invadarea Basarabiei de către armata rusă, tatăl ei, considerat ”intelectual“, deci ”duşman de clasă“, a fost deportat în Siberia, iar mama, împreună cu fiica, s-au refugiat la Braşov.

În 1953, Stela Popescu a susţinut examenul de admitere la facultate şi a fost repartizată la Facultatea de Limba Rusă ”Maxim Gorki“, la care a renunţat după un an şi jumătate, când a intrat în echipa Teatrului Ministerului de Interne. În 1956 a fost admisă la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, iar în paralel a continuat să susţină spectacole de teatru. La sfârşitul facultăţii, a fost repartizată la Teatrul din Braşov, unde a susţinut şi 400 de spectacole pe an.

Din 1963, a jucat la teatrul de Revistă „Constantin Tănase“ din Bucureşti, apoi s-a angajat la Teatrul de Comedie. Tot din 1963 a început lunga colaborare cu Radiodifuziunea Română, urmată, mai târziu, de cea cu Televiziunea Română.

Pe 7 februarie 2004, a primit din partea şefului statului Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, categoria D - Arta Spectacolului, ”în semn de apreciere a întregii activităţui şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului“.

Pe 10 septembrie 2013, regele Mihai I i-a conferit, prin fiica sa, principesa Margareta, decoraţia ”Nihil Sine Deo“. Pe 1 iunie 2017, a primit diploma de Cetăţean de Onoare al Braşovului, oraş în care a făcut şcoala şi facultatea şi a jucat în 400 de spectacole, ea declarând că ”dacă în piept ai o inimă ce tot arde, rămâi tânăr şi la 90 de ani”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.