"Vreau să depun şi eu un «siviu»", se adresează un bărbat la vreo 50 de ani reprezentanţilor Primăriei Capitalei, la standul Companiei Municipale Pază şi Securitate. Studenţi, absolvenţi de liceu cu examenul de bac luat după a treia încercare, oameni cu studii superioare sau alţii cu dorinţa de a-şi schimba locul de muncă au mers, vineri, la Târgul de Joburi organizat de Primăria Capitalei, care vrea să angajeze peste 2.000 de persoane în companiile municipale înfiinţate anul acesta. Unii au optat chiar pentru mai multe posturi, completând formulare la companii diferite, alţii au plecat dezamăgiţi, spunând că oferta nu este potrivită pentru ei şi că nici măcar nu le-au fost oferite informaţiile pe care le-au cerut.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La intrare, se fac copii ale CV-urilor pentru cei care nu au venit suficient de bine pregătiţi. Ionuţ pleacă de la coada formată lângă scările de la intrare cu un teanc de hârtii, pe care, spune el, le va împărţi pe la toate standurile. Abia a terminat Facultatea de Geografie şi este şomer.

"Am venit să-mi încerc norocul, deşi sunt aproape sigur că e o mânărie, ceva, aici. Mă gândesc că posturile de conducere, de exemplu, sunt deja repartizate. Bine, nu că speram să fiu un şef sau ceva... O să îmi las CV-urile peste tot, poate intru pe undeva pe marketing sau publicitate. Nu este pe domeniul meu, dar nici să stau acasă la 22 de ani nu vreau”, spune Ionuţ.

La eco-igienizare este Alexandra. Are 35 de ani, a luat bacalaureatul din a treia încercare şi lucrează în Piaţa Obor, la o măcelărie. A schimbat patru locuri de muncă în ultimele două luni, fiind pe rând vânzătoare, coafeză, "ambalator manual" şi din nou vânzătoare. Spune că a auzit la televizor de târg şi a venit în căutarea unui loc de muncă mai bun.

"Abia am ajuns, acum îmi las şi eu datele de contact aici. Nu ştiu exact ce vreau, ştiu doar că vreau mai bine. Ştiţi, domnişoară, cum e să tai bucăţi de carne de porc şi să o cântăreşti şi să lipeşti etichete? Crede-mă, la un moment dat de saturi”, spune ea.

Însă nu doar cei mai tineri vor să lucreze în administraţia locală. Şi Mihai, la 55 de ani, cu diplomă de lăcătuş mecanic de la Electroaparataj, îşi caută de muncă, astfel că a decis să încerce la Compania Municipală Imobiliară.

"Sunt conştient că nu mă mai angajează nimeni la vârsta asta, sunt bătrân pentru ei. Şi cu diplomă de lăcătuş mecanic de pe vremea când exista Electroaparataj? Nu se pune problema... Încerc aici, ce o fi, o fi”, a spus Mihai.

Alţii s-au declarat dezamăgiţi de ce au găsit şi spun că oferta de muncă nu este potrivită pentru pregătirea lor. Mai mult, reprezentanţii primăriei nici nu le-ar fi oferit informaţiile pe care le-au cerut.

"Un pic dezamăgit, nu este exact ce m-am aşteptat. Plus că sunt puţine informaţii oferite. Am întrebat despre compania respectivă, însă erau mai ocupaţi de faptul că nu mai aveau formulare şi de faptul că nu ştiau cum să le organizeze. Mi-au dat ceva să notez şi mi-au mulţumit”, spune Daniel, care spera la un post în marketing.

Până la ora 12.00, aproape 300 de oameni au depus CV-uri pentru posturi în companiile municipale.

"Oamenii sunt interesaţi, vedeţi câtă lume a venit la acest eveniment, am discutat cu ei, i-am întrebat de ce vin şi au spus că au încredere în proiectele Capitalei şi vor să lucreze alături de primărie, în companiile municipale, pentru a rezolva împreună proiectele pe care le avem. Pentru că aceste companii nu sunt companii de vândut bomboane, sunt companii care se implică în toate problemele pe care le putem vedea la acest moment în Bucureşti: traficul, semaforizarea, parcarea şi alte segmente de interes”, a susţinut viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu.

El a spus că pentru posturile din aceste companii pot aplica atât cei cu studii superioare, cât şi cei cu studii medii sau muncitori necalificaţi.

Viceprimarul a adăugat că salariile pornesc de la 2.000 de lei net pentru un muncitor necalificat, considerând că este un "salariu bun”, pentru că va creşte odată cu performanţa.

"Totul se întâmplă gradual, în funcţie de rezultatele pe care compania le atrage. Dacă vorbim de companii municipale nu înseamnă că vorbim de acele posturi călduţe din primărie, unde fiecare plimbă o hârtie de la stânga la dreapta şi ia un salariu de funcţionar public. Nu că aş avea ceva cu dumnealor. Aici vorbim de oameni aplicaţi, care vor avea alte îndeletniciri şi vor vrea să îşi aducă aportul la ceea ce fac în primărie”, a explicat Bădulescu.

Întrebat despre salariul maxim, viceprimarul a precizat că nu va depăşi salariul viceprimarului, de 8.000 de lei pe lună.

"Pragul maxim este acela al viceprimarului. Ca în orice entitate, nu poate să depăşească salariul viceprimarului. Eu în acest moment am 8.000 de lei pe lună. Până acum vreo două luni am avut 4.500. Eu cred că 8.000 de lei este un salariu care să mulţumească”, a subliniat el.

Târgul de Joburi are loc în Spaţiul Expoziţional al Institutului Naţional de Statistică, vineri şi sâmbătă, între orele 10.00 şi 18.00, pentru angajarea a peste 2.000 de persoane în cele 22 de societăţi nou înfiinţate de către municipalitate. Primarul Capitalei, Gabriela Firea, spune că este în căutarea unor "oameni competenţi" - atât cu studii superioare, cât şi cu studii medii.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.