Peste 4.000 de elevi vor participa la orele de patrimoniu organizate în şcolile din Bucureşti

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bancpost lansează o amplă campanie de educaţie culturală – „Ţara ta, Tradiţia ta”, ce are ca principal obiectiv promovarea în rândul elevilor, profesorilor şi părinţilor a valorilor din România incluse în patrimoniul UNESCO. Programul are loc în perioada Octombrie – Noiembrie 2017, în rândul elevilor din clasele V-VIII din Şcolile din Bucureşti, şi îşi propune să familiarizeze peste 4.000 de elevi cu lumea fascinantă a celor 15 obiective culturale ale României, incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO. Pentru că valorificarea patrimoniului cultural local şi aprecierea acestuia la adevărata lui însemnătate ne îmbogăţeşte individual şi ne consolidează sentimentul de mândrie naţională.

Programul cultural „Ţara ta, tradiţia tase desfăşoară în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, şi este implementat împreună cu Asociaţia Gaspar, Baltasar & Melchior.

“Este un proiect de educaţie culturală pe care l-am iniţiat cu multă pasiune şi implicare, în continuarea acţiunilor constante pe care le dezvoltăm cu succes de susţinere a educaţiei şi promovare a valorilor culturale româneşti. Educaţia prin şi pentru patrimoniu este un program educativ adresat tinerei generaţii, de cunoaştere a patrimoniului cultural românesc şi familiarizare prin practică cu tradiţiile şi obiceiurile moştenite, elemente definitorii ale culturii româneşti autentice. Patrimoniul constituie o sursă de identitate naţională, iar o discuţie despre patrimoniu este, în esenţă, o discuţie despre educaţie şi despre valori naţionale”, a declarat Aura Toma, Director Executiv Marketing şi Comunicare Bancpost.

 “Susţinem cu tărie valorile româneşti şi credem că tradiţiile noastre trebuie să fie transmise mai departe către generaţiile viitoare. De aceea, Inspectoratul Şcolar al Muncipiului Bucureşti  este alături şi mulţumeşte Bancpost pentru implicare. Şcoala românească are nevoie să se întoarcă la origini şi să le readucă elevilor aminte despre cele mai vechi îndeletniciri ale românilor. Tradiţiile reprezintă istoria pe care copiii trebuie să o cunoască şi la care să se raporteze în viitor”,  spune Ştefana Călinescu Andrei, reprezentant al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Caravana “Ţara ta, tradiţia ta” este structurată pe două paliere, care vor aduce un plus de valoare prin informaţie culturală şi interacţiune. Astfel, în fiecare şcoală din Bucureşti în care va ajunge Caravana, copiii vor participa la:

*      Ora de patrimoniu - sesiune interactivă de prezentare a celor 15 obiective UNESCO din România: bisericile pictate în exterior din Bucovina, centrul istoric al oraşului Sighişoara, Delta Dunării, respectiv Căluşul, Doina etc.

*      Ateliere practice de meşteşuguri tradiţionale susţinute de către meşteri populari. În cadrul acestor ateliere, cei mici experimentează bogata moştenire rurală şi artistică a poporului român: olăritul, fierăritul, respectiv linogravura.

„Ţara ta, tradiţia Ta” se încrie în pilonul #bancpostpentrueducatie, în cadrul căruia compania se implică activ în educaţia noilor generaţii, atât prin programe de educaţie bancară, cât şi prin acţiuni sau parteneriate specifice, care au ca obiectiv educaţia activă şi armonioasă a copiilor.

***

Despre Bancpost

Bancpost este o bancă universală importantă, cu o prezenţă de peste 25 de ani pe piaţa locală şi o reţea de 147 de unităţi şi 7 centre de afaceri. Banca deserveşte aproximativ 1 milion de clienţi corporativi, de retail şi instituţionali, pentru care oferă o gamă variată de produse şi servicii financiare. Bancpost este totodată unul dintre liderii pieţei locale de carduri şi a dezvoltat reţele extinse de peste 530 ATM-uri, 6.100 POS-uri şi 190 de terminale automate de plata (APS-uri) care ofera acces comod şi permanent la serviciile băncii. Bancpost este partenerul exclusiv al American Express în România, fiind de asemenea şi reprezentant VISA şi MasterCard. Având în vedere angajamentul său de a sprijini performanţa şi valorile româneşti, Bancpost a devenit sponsor oficial al Echipei Naţionale de Fotbal începând din 2015.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.