Liderul PSD, Liviu Dragnea, şi premierul Mihai Tudose, aflaţi, joi, în vizită în judeţul Hunedoara, au susţinut din nou că trecerea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat nu va genera reduceri de salarii ci, dimpotrivă, "este pentru prima dată când se măresc salariile într-un mod serios pentru toată lumea". Dragnea a spus că "niciun om de afaceri normal la cap şi de bună-credinţă nu îşi va permite să se folosească de această modificare pentru a scădea salariul angajatului", în timp ce premierul a criticat şi ironizat sindicatele, susţinând că sunt de neînţeles şi că "au ajuns la o logică strâmbă plecând de la premisa că "închidem ţara şi n-o să mai muncească nici albinele".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dragnea şi Tudose s-au întâlnit cu angajaţii şi sindicatele de la Termocentrala Mintia, dar şi cu oamenii de afaceri din judeţ, iar la finalul întâlnirii de la Camera de Comerţ şi Industrie Hunedoara ei au fost aşteptaţi de câteva zeci de persoane, care i-au huiduit şi au strigat "Justiţie, nu corupţie!".

Liderul PSD şi premierul au susţinut, din nou, că transferarea contribuţiilor la angajaţi este "o măsură bună, din care toată lumea va avea de câştigat".

”Am înţeles că nemulţumirea CNSLR- Frăţia este generată de mutarea contribuţiilor. Am fost la Uzinele Dacia cu Tăriceanu acum vreo trei-patru săptămâni. Am avut o discuţie foarte serioasă cu  conducerea acelei companii, care e o companie uriaşă, şi am întrebat foarte deschis dacă au vreo problemă cu transferul contribuţiilor. Au spus că nu au nicio problemă, nu au de gând să micşoreze salariile nete pentru niciun angajat şi niciun om de afaceri normal la cap şi de bună-credinţă nu îşi va permite să se folosească de această modificare pentru a scădea salariul angajatului”, a spus Dragnea.

Liderul social- democrat a mai spus că în perioada imediat următoare vor exista explicaţii referitoare la salariul net, care nu va scădea, şi că "este pentru prima dată când se măresc salariile într-un mod serios pentru toată lumea".

”Toată lumea ştie şi va fi explicat în perioada următoare că salariul net nu are cum să fie scăzut şi angajatorul nu plăteşte mai mult. Încercăm să aflăm ce se află în spatele acestei acţiuni pentru că este pentru prima dată când se măresc salariile într-un mod serios pentru toată lumea, salariul minim e mărit în fiecare an, cache-ul pe care fiecare angajat îl duce acasă este mai mare, contribuţia la pensie va creşte de 2,5 ori, cel putin şi apar nemulţumiri. Am discutat şi eu, dar Guvernul a discutat cu  mai multe sindicate. Una spun în discuţii oficiale, alta spun când sunt în discuţii particulare”, a declarat Dragnea.

Premierul Mihai Tudose a spus, la rândul lui, că încearcă să vadă "ce este în spatele acestei încăpăţânări de neînţeles a sindicatelor". "Mă iertaţi, dar deja nu mai suportăm lipsa lor de argumentaţie", a spus premierul Mihai Tudose.

”Marţi am avut discuţii Guvern - sindicate - patronate. O parte din sindicate a fost foarte vehementă împotriva acestei măsuri, ajungând cu  o logică strâmbă, plecând de la premisa că închidem ţara şi n-o să mai muncească nici albinele. Tot pe partea lor, în cealaltă jumătate de masă, erau reprezentanţii patronatelor, care au spus că nu vor scădea lefurile, sunt de acord cu aceste schimbări, le uşurează şi lor munca, ar putea să  plătească mai bine nişte angajaţi fără să suporte ei mai mult. O parte din sindicate au spus că nu sunt de acord pur şi simplu. Încercăm să vedem ce se ascunde în spatele acestei încăpăţânări de a cunoaşte realitatea, că de fapt nu suferă nimeni şi că e o măsură bună în care toată lumea are de câştigat”, a adăugat Tudose.

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut, joi, la Palatul Cotroceni, o declaraţie de presă în care a criticat măsurile fiscale pe care intenţionează să le adopte Guvernul, spunând că acestea vor băga România într-o avetură economică şi fiscală cu final trist.

”Guvernul a anunţat un pachet de măsuri fiscale. Se pare că zilele acestea va intra în discuţia Guvernului şi din acest motiv fac declaraţiile de azi, pentru că acest pachet nu este clamata revoluţie fiscală şi cred că se va transforma într-o bulversare fiscală”, a mai afirmat şeful statului.

”Comisia Europeană - nu cum cineva a spus la viteză că cineva din reprezentanţă - a declanşat procedura de deviaţie semnificativă în privinţa deficitului bugetar. Păi, ce înseamnă deviaţie semnificativă? Adică în privinţa comportamentului fiscal am cam luat-o pe arătur,ă cum se spune popular, am pierdut ceea ce se numeste predictibilitate şi sustenabilitate. Singurul lucru care se mai poate precize: că aşa nu merge bine”, a subliniat Klaus Iohannis.

Preşedintele a precizat că a avut discuţii pe aceste teme cu premierul Mihai Tudose.

Întrebat dacă, în urma acestor discuţii, este optimist că se va ţine cont de avertismentul lui, Klaus Iohannis a precizat: ”În urma acestor discuţii, fiecare a rămas cu părerea lui”.

CNSLR - Frăţia a anunţat, joi, începerea procedurilor pentru declanşarea grevei generale, principalul motiv fiind trecerea plăţii contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, ceea ce va duce la scăderea tuturor salariilor şi pierderea unor locuri de muncă, potivit sindicaliştilor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.