Preşedintele comisiei parlamentare de control al SRI, Claudiu Manda, a declarat miercuri, la finalul audierii lui Adrian Sârbu, că acesta a susţinut în faţa comisiei că SRI era interesat în 2010 de controlul asupra conducerii postului Realitatea TV prin intermediul lui Sebastian Ghiţă, dar şi că persoane din conducerea serviciului s-au implicat în Grupul Intact şi că fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, i-a spus că are soluţie pentru Dan Voiculescu, înainte să se pronunţe instanţa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”(Adrian Sârbu - n. red.) a făcut referire la o situaţie din 2010 când a fost rugat de către domnul Maior să-l ajute pe Sebastian Ghiţă cu sfaturi cum să conducă instituţia Realitatea TV din punct de vedere managerial”, a declarat Claudiu Manda după audierea patronului Mediafax, Adrian Sârbu.

”A fost căutat de domul Ghiţă, au avut mai multe întâlniri şi inclusiv domnul Ghiţă i-a confirmat această implicare”, a adăugat Manda.

Senatoul PSD a mai spus că persoane din conducerea SRI din 2010 şi-au dorit să preia conducerea Realităţii TV prin intermediul lui Sebastian Ghiţă.

”A fost aspectul legat de intenţia de a fi preluată conducerea şi, mai târziu, eventual întreaga instituţie media, respectiv Realitatea TV, pe care şi-ar fi dorit persoanele din conducerea SRI din acea vreme să o preia prin intermediul domnului Ghiţă”, a mai spus Manda.

”În opinia domniei sale, spune că s-au creat premisele ca, la momentul respectiv (2010 - n. red.), SRI să se implice mai mult în ce înseamnă preluarea de instituţii media, plantarea de ofiţeri acoperiţi sau atragerea de către Serviciu de persoane din jurnalism, inclusiv dreptul de a asculta jurnalişti pe mandate de siguranţă naţională”, a mai susţinut Claudiu Manda.

Preşedintele comisiei parlamentare de control al SRI a spus că Adrian Sârbu a explicat şi interesul SRI pentru grupul Intact.

”Al doilea exemplu pe care a dorit să-l prezinte a fost implicarea persoanelor din conducerea SRI în ce înseamnă postul de televiziune Antena sau Grupul Intact şi a dat exemplu (...) spune că a fost martor când domnul Coldea i-a spus că are soluţie pentru domnul Voiculescu, înainte să se pronunţe instanţa, făcând referire la ce s-a întâmplat la instabţă şi toate aspectele pe care le ştiţi prezentate în spaţiul public”, a relatat Manda.

”L-am întrebat dacă are probe, dacă au fost şi alţi martori care au fost îmrejurările, domnia sa a spus că nu doreşte să detalieze acum în faţa Comisiei dar dacă va fi dat în judecată pentru această afirmaţie, fiind mărturia domniei sale în cadrul Comisiei ca deja o probă, dacă va fi dat în judecată va veni cu probe acolo”, a conchis el.

De asemenea, conforn preşedintelui Comisiei SRI, Adrian Sârbu a susţinut că s-a încercat implicarea Serviciului la momentele respective în coordonarea editorială a instituţiilor prin persoane apropiate de Serviciu şi făcând referire la un articol apărut în mass-media în care fostul şef al SRI Geroge ă Maior ar fi confirmat că există ofiţeri acoperiţi în mass-media.
 
Conform lui Manda, Adrian Sârbu a spus că că va veni data viitoare cu probe în sensul că " va arăta punctajele care veneau către diferite persoane şi cum erau descrise în spaţiul public, pe baza punctajului, elementele acestea, inclusiv persoane care, spunea că, prin redacţii au surse apropiate, primesc rechizitorii, primesc documente şi erau cumva mai bine informaţi decât alţii".
 
Conform lui Manda, Sârbu a mai spus că acest fenomen de implicare în conducerea, în partea de management a instituţiilor media în sensul dosarelor, arestărilor unora sau altora, sau problemelor care s-au creat, sigur că a descurajat foarte mulţi dintre jurnalişti, fie aceştia au căutat diferite soluţii, au părăsit spaţiul media dar sigur că a fost o activitate de distrugere, în opinia sa, a  celei de-a patra puteri în stat.
 
Întrebat dacă în cadrul audierii Adrian Sârbu a făcut referire doar la Realitatea Tv şi Antena, Manda a precizat: „A făcut referire în această primă audiţie la episoadele de la Realitatea, la episodul de la Antenă şi inclusiv la ce a însemnat în opinia domniei sale o încercare de preluare a Mediafax”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.