Consiliul Superior al Magistraturii spune că avizul consultativ pe legea recursului compensatoriu a fost dat proiectului din noiembrie 2016, care prevedea că pentru fiecare 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare deţinutul va beneficia de trei zile considerate efectuate şi că modificările aduse legii au intervenit în procedura de legiferare din Parlament, ulterior avizului acordat de CSM. CSM mai precizează că avizul emis a fost unul consultativ, "exprimat exclusiv pe marginea textelor de lege modificatoare înaintate de către iniţiator spre analiză şi avizare, astfel că efectele concrete generate de Legea nr.169/2017 nu pot fi raportate la avizul consultativ emis de Consiliul Superior al Magistraturii în faza de proiect".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Consiliul Superior al Magistraturii spune că avizul consultativ pe legea recursului compensatoriu a fost dat proiectului din noiembrie 2016, care prevedea că pentru fiecare 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare deţinutul va beneficia de trei zile considerate efectuate şi că modificările aduse proiectului au intervenit în procedura de legiferare din Parlament, ulterior avizului acordat de CSM. CSM mai precizează că avizul emis a fost unul consultativ, "exprimat exclusiv pe marginea textelor de lege modificatoare înaintate de către iniţiator spre analiză şi avizare, astfel că efectele concrete generate de Legea nr.169/2017 nu pot fi raportate la avizul consultativ emis de Consiliul Superior al Magistraturii în faza de proiect".

     "Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a emis Hotărârea nr.1533/29.11.2016 prin care a avizat favorabil cu observaţii proiectul de lege. În cuprinsul observaţiilor care au însoţit acest aviz consultativ Plenul Consiliului a apreciat că: „de principiu, măsura compensatorie propusă de art.1 pct.2 din proiectul de lege nu ar trebui să devină incidentă doar pentru calculul pedepsei ce poate fi considerată executată în vederea acordării liberării condiţionate”. În opinia Plenului „compensaţia pentru persoanele care execută pedepse privative de libertate în condiţii de supraaglomerare severă devine efectivă doar dacă măsura propusă de proiectul de act normativ vizează considerarea ca executate efectiv a celor 3 zile din pedeapsa aplicată pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în spaţiul necorespunzuătior”", explică CSM într-un comunicat de presă transmis miercuri seară.

Instituţia mai spune că abservaţia Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind modul în care trebuie reglementate şi înţelese cele trei zile acordate compensatoriu a fost formulată cu titlu de recomandare de principiu, "prin raportare la scopul concret vizat de legiuitor la acel moment, simpla luare în considerare a celor 3 zile doar la determinarea fracţiei ce conferă vocaţie la liberarea condiţionată nefiind de natură a atinge finalitatea urmărită de iniţiator".

Consiliul Superior al Magistraturii mai spune că modificările au fost aduse proiectului în procedura de legiferare din Parlament, ulterior avizului acordat de CSM.

"Studiile de impact ale unui act normativ trebuie realizate de către iniţiatorul legii, ele fundamentând necesitatea sau oportunitatea declanşării procedurii de adoptare a actului normativ respectiv. Modificările aduse proiectului de lege au intervenit în procedura de legiferare ce s-a derulat în Parlament ulterior avizului acordat de CSM, fiind expresia atributului exclusiv de legiferare al puterii legiuitoare. Avizul emis de Consiliul Superior al Magistraturii a fost unul consultativ, exprimat exclusiv pe marginea textelor de lege modificatoare înaintate de către iniţiator spre analiză şi avizare, astfel că efectele concrete generate de Legea nr.169/2017 nu pot fi raportate la avizul consultativ emis de Consiliul Superior al Magistraturii în faza de proiect", adaugă CSM. 

Legea privind recursul compensatoriu a intrat în vigoare joia trecută şi prevede că pentru fiecare 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare fiecare deţinut va beneficia de şase zile considerate efectuate.

În prima zi de la intrarea în vigoare a acestei legi au fost puşi în libertate 529 de deţinuţi, iar în perioada următoare ar putea fi eliberaţi condiţionat, în baza acestei legi, alţi 3.349 de deţinuţi, cei mai mulţi fiind de la Rahova - 250 şi de la Penitenciarul Poarta Albă - 200. Potrivit reprezentanţilor unora dintre penitenciare, mulţi dintre deţinuţii puşi în libertate ca urmare a acestei legi aveau condamnări pentru furturi şi tâlhării, dar şi pentru omor. Ministrul Tudorel Toader a spus că această cifră este mare şi i-a depăşit aşteptările, pentru că nu credea că "impactul va fi atât de mare".

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.