Miniştrii Justiţiei şi Afacerilor Interne din statele membre UE au convenit vineri să permită României şi Bulgariei să consulte, în modul ”read-only”, datele Sistemului european de identificare a vizelor Schengen, o bază de date cu informaţii biometrice ale solicitanţilor de vize în spaţiul de liberă circulaţie, în vigoare de la sfârşitul lui 2011

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Această hotărâre pune în aplicare o serie de prevederi ale Sistemului, potrivit unui document dat publicităţii după reuniunea miniştrilor, potrivit Sofia Globe.

Aceste prevedei vor intra în vigoare după ce România şi/sau Bulgaria vor trece de teste complete, realizate de eu-LISA - Agenţia europeană pentru management operaţional la scară largă al sistemelor IT în domeniul libertăţii, securităţii şi justiţiei - şi notificarea Comisiei Europene în acest sens.

De asemenea, România şi Bulgaria pot invita experţi din statele membre şi CE să examineze aplicarea acestor prevederi, au convenit miniştrii.

Cele două ţări au aderat la Uniunea Europeană în ianuarie 2007, însă niciuna dinter ele nu face parte din spaţiul Schengen.

Aderarea le este blocată de către state membre care le reproşează că nu îndeplinesc standardele UE în lupta împotriva  corupţiei şi crimei organizate.

Preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker a îndemnat recent la primirea României şi Bulgariei la Schengen.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.