Cinci persoane au fost rănite, joi seară, şi transportate la spital, după ce o şoferiţă de 71 de ani nu a acordat prioritate într-o intersecţie, pe drumul care duce la Aeroportul Internaţional ”Traian Vuia” din Timişoara.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ”Banat” din judeţul Timiş, un accident rutier a avut loc pe drumul care leagă Timişoara de Aeroport. În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau şase persoane.

”Cinci victime au fost transportate la spital, una dintre ele fiind descarcerată. Toate victimele au fost conştiente, cooperante. La locul intervenţiei s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială cu modul de descarcerare, 2 autosanitare SMURD, 12 subofiţeri şi o ambulanţă SAJ”, au transmis cei de la ISU ”Banat”.

Martorii au declarat poliţiştilor ajunşi la locul accidentului că o şoferiţă de 71 de ani nu s-a asigurat când a ieşit din parcarea unui magazin, într-o intersecţie, iar o maşină care circula dinspre Aeroport, înspre oraş, a lovit-o în plin.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele femeii de 71 de ani, pentru vătămare corporală din culpă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.