Cel de-al treilea sezon al emisiunii ”Duelul pianelor” va reveni în grila TVR 2, sâmbătă, de la ora 20.00, cu un omagiu adus lui Elvis Presley, la împlinirea a 40 de ani de la moartea artistului. Prezentatorii Paula Seling, Ovi şi Adrian Enache vor interpreta melodii ale cântăreţului american, supranumit ”Regele rock and roll”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Emisiunea, care va avea o grafică nouă, mai dinamică şi mai modernă, va putea fi urmărită pe TVR 2 şi TVR HD, precum şi pe Facebook, informează TVR.

Paula Seling, Ovi şi Adrian Enache vor avea alături band-ul ”Duelul pianelor”, dar şi, în premieră, o trupă de balet, „Ice Angels”, coordonată de Roxana Geamăn.

Noul sezon al emisiunii va debuta cu Chefii Antonio Passarelli şi Jakob Hausman, parteneri în prima ediţie în echipa Paulei, iar Ovi se va duela pe note muzicale susţinut de actorii Magda Catone şi Claudiu Bleonţ.

Concurenţii vor intra în cursă pentru un premiu în valoare de 2.000 de lei. Telespectatorii îi vor putea vota pe pagina de Facebook a emisiunii, în concursul ”Duel pe Facebook”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.