Negociatorul şef al UE Michel Barnier a apreciat joi că, în pofida unui ”impas îngrijorător” pe tema ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, sunt posibile ”progrese decisive” în următoarele două luni, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Rămân convins (...) că, printr-o voinţă politică, progrese decisive ne sunt la îndemână în următoarele două luni”, a dat asigurări Barnier într-o conferinţă de presă, la Bruxelles, după trei zile de negocieri cu britanicii cu privire la condiţiile divorţului dintre Londra şi UE.

Cea de a cincea rundă de negocieri nu a permis progrese semnificative, a recunoscut francezul.

”Săptămâna aceasta am lucrat într-un spirit constructiv, am clarificat anumite puncte, dar cu toate acestea nu am făcut paşi mari înainte”, a constatat el.

Problema încheierii conturilor - adică plata de către regat a angajamentelor pe care şi le-a asumat în calitate de membru UE înaintea ieşirii, prevăzută la sfârşitul lui martie 2019 - s-a dovedit extrem de problematică.

”Ne aflăm în această chestiune într-un impas care este extrem de îngrijorător”, atât ”pentru miile de purtători de proiecte” din Europa, cât şi ”pentru contribuabili”, a precizat Barnier.

În consecinţă, Michel Barnier a anunţat deja că nu va fi ”în măsură” să le recomande, săptămâna viitoare, liderilor celor 27 de state care rămân în Uniune să treacă la următoarea fază a negocierilor.

Această nouă fază - care vizează relaţiile viitoare între cele două părţi - este reclamată cu nerăbdare de către Regatul Unit.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.