Atribuţiile poliţiei locale în domeniul protecţiei mediului vor include şi monitorizarea depozitelor de deşeuri, în scopul prevenirii declanşării unor incendii cu consecinţe grave pentru viaţa oamenilor, mediu şi bunuri materiale, a decis joi Guvernul, printr-o Ordonanţă de urgenţă care completează articolul 9 din Legea poliţiei locale nr. 155/2010.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Situaţia extraordinară care a determinat promovarea actului normativ este reprezentată de incendiul recent la depozitul de deşeuri din Măldăreşti, judeţul Vâlcea, şi de riscul ca acest tip de incident să se producă şi în alte localităţi", precizează Executivul.

Un alt argument în favoarea acestei decizii este evitarea sancţionării României de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), în contextul deciziei Comisiei Europene (CE) de a sesiza această instituţie pentru neîndeplinirea, de către ţara noastră, a obligaţiei de a închide depozitele de deşeuri neconforme, potrivit prevederilor Directivei 1999/31/CE.

În 28 august, autorităţile din judeţul Vâlcea au declarat stare de alertă în comuna Măldăreşti, unde groapa de gunoi ardea mocnit de mai mult de o săptămână, iar în zonă se degaja mult fum. De la izbucnirea focului, pompierii au intervenit în fiecare zi, însă în zonă erau focare la adâncime, greu de stins.

În 11 septembrie, autorităţile au anunţat că incendiul a fost ”substanţial diminuat”, dar amplasamentul este monitorizat.

Procurorii vâlceni au deschis dosar penal în cazul incendiului.

Un alt incendiu puternic a izbucnit miercuri seară la groapa de gunoi de la Pata Rât, de lângă Cluj.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.