Preşedintele SUA Donald Trump s-a întâlnit miercuri, la Las Vegas cu supravieţuitorii atacului armat care a avut loc în urmă cu două zile, cu membri ai echipelor de intervenţie, însă a evitat orice discuţie referitoare la controlul armelor, conform CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Întâmpinat la sosire de guvernatorul statului Nevada Brian Sandoval, de primarul oraşului Las Vegas Carolyn Goodman and de şeful Poliţiei din Las Vegas, Joseph Lombardo, preşedintele SUA s-a întâlnit cu politicieni locali,  cu supravieţuitori şi cu membri ai echipelor de intervenţie care s-au aflat la locul atacului armat soldat cu moartea a 59 de persoane şi cu rănirea a peste 500.

Imediat după sosirea în Las Vegas, Donald Trump a mers direct la unul dintre spitalele care au îngrijinit persoane rănite în atac.

După ce s-a întâlnit cu membri ai echipajelor deurgenţă care au intervenit la locul atacului, Trump a declarat presei că i-a întâlnit pe unii dintre cei mai minunaţi oameni şi că a întâlnit şi pacienţi care au fost grav răniţi.

Întrucât apar tot mai des întrebări în legătură cu măsuri privind controlul armelor ca urmare a masacrului, preşedintele SUA le-a transmis reporterilor că nu va aborda acest subiect în timpul vizitei în Las Vegas.

"Nu vom vorbi astăzi despre asta", a declarat Trump.

 

.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.