Un soldat rus a ucis trei persoane în cursul unui exerciţiu de noapte în Extremul Orient rus, înainte de a fugi, a anunţat Ministerul Apărării într-un comunicat, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„În cursul tirurilor de exerciţii planificate la un poligon, în regiunea Amur, un soldat a deschis focul cu o armă automată (…), provocând răni mortale unui ofiţer şi unui număr de doi soldaţi se arată în comunicat.

Alţi doi militari au fost soldaţi şi internaţi, potrivit aceleiaşi surse.

Din motive necunoscute, “agresorul a fugit apoi, luând cu el arma”, a precizat Ministerul.

Autorităţile au demarat o anchetă pentru crimă şi îl caută pe fugat.

Potrivit unui purtător de cuvânt al administraţiei locale, este vorba de un soldat de 23 de ani, originar din Daghestan, o republică din Caucazul rus.

În prezent, anchetatorii iau în calcul toate pistele, inclusiv o criză de nervi a soldatului. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.