Numărul de autorizaţii de construcţii pentru clădiri rezidenţiale a crescut în luna august cu 11,2% faţă de aceeaşi lună a anului anterior, până la 4.415, după un ritm mai rapid în iunie, avansul fiind generat de creşterea cererii în trei regiuni ale ţării, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În iulie, numărul de autorizaţii a crescut cu 20% faţă de iulie 2016.

Cumulat, în primele opt luni din acest an, numărul de autorizaţii de construcţie pentru locuinţe a crescut cu 6,2% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, până la 27.605.

Din numărul de autorizaţii eliberate în august, 62,8% au fost în localităţi rurale. 

Faţă de a opta lună din 2016, s-au înregistrat creşteri ale numărului de autorizaţii în trei regiuni.

"Distribuţia în profil regional evidenţiază o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale faţă de luna iulie 2017, în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (+133 autorizaţii), Bucureşti-Ilfov (+83) şi Nord-Vest (+78). Scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare: Centru (-92 autorizaţii), Sud-Muntenia (-23), Sud-Est (-19), Sud-Vest Oltenia (-18) şi Vest (-9).", a informat INS.

În 2016, numărul de autorizaţii pentru clădiri rezidenţiale a scăzut cu 1,2% faţă de anul anterior, până la 38.653, declinul fiind generat mai ales de reducerea cererii în zona Capitalei, în Moldova şi în Muntenia.

În 2015, autorităţile au eliberat 39.112 de autorizaţii de construcţie pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 3,8% faţă de anul precedent.

În perioada 2009-2014, numărul de autorizaţii pentru clădiri de locuinţe - care includ atât locuinţele unifamiliale, cât şi blocurile de apartamente - au scăzut cu 38%, arată statisticile oficiale, pe fondul căderii cererii de locuinţe din partea populaţiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.