Controalele temporare la graniţe în zona de liberă circulaţie a Uniunii Europene ar putea fi prelungite timp de până la trei ani, în cazul unei crize, a propus miercuri Comisia Europeană, oferind o cale pentru a ţine sub control migraţia, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Propunerea, formulate de Executivul UE, vine în condiţiile în care controalele vamale din Germania, Austria, Danemarca şi Norvegia expiră. Aceasta a fost o parte din răspunsul Uniunii Europene la afluxul de migranţi din 2015, care a testat Spaţiul Schengen.

Aceste ţări trebuie să ridice controalele la frontiere până în noiembroe annul acesta, în baza unei limite de doi ani fixate în zona de liberă circulaţie.

Deşi nu face referire la cele patru ţări în mod special, planul Comisiei, dacă va fi aprobat de Guvernele UE, le va permite să menţină controalele încă un an, dacă le pot justifica.

Comisarul European pentru Afaceri Interne, Dimitris Avramopoulos, a declarat că ameninţarea migranţilor care vin prin Grecia şi Balcanii de Vest nu mai reprezintă o scuză validă pentur controale.

« Nici un control intern la frontiere (…) nu va mai fi posibil după noiembrie”, a spus el. “Toate statele membre menţin posibilitatea de a introduce controale la frontiere în cazul altor ameninţări la adresa securităţii interne”, a adăugat el, subliniind că aceste situaţii “trebuie să rămână excepţionale”.

Germania susţine că are nevoie de controale pentru a combate ameninţarea ISIS în Europa. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.