Baletul "Prinţul Crab", opera "Hänsel şi Gretel" şi suita de spectacole itinerante "Noaptea Vrăjitoarelor" sunt pe afişul Operei Comice pentru Copii, în luna octombrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Stagiunea OCC a început vineri şi cu programul "Micii Jurnalişti”, în care 12 copii au văzut, în avanpremieră, spectacolul de balet "Lumea Păpuşilor”, în regia şi coregrafia lui Cătălin Caracaş. Ei au luat parte la un scurt tur în spatele cortinei şi au avut ocazia să pună întrebări regizorului şi balerinilor din rolurile principale la conferinţa de presă organizată special pentru ei după spectacol.

Copiii, cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani, au primit legitimaţii şi agende personalizate la intrare, pe care şi-au notat impresii şi întrebări. Micii jurnalişti au urmărit reprezentaţia împreună cu părinţii lor şi au fost încântaţi de muzică, de frumuseţea costumelor şi a decorurilor şi de dansul balerinilor. Cei mici au văzut cum păpuşile au prins viaţă sub ochii lor şi au urmărit fascinaţi povestea tinerei Swanilda şi a logodnicului ei, Franz, care se ţese în jurul atelierului de păpuşi al meşterului Coppélius.

La final, tinerii ziarişti au fost conduşi pe scenă, unde au văzut îndeaproape decorurile, i-au cunoscut pe câţiva dintre membrii echipei tehnice şi au aflat mici secrete din culisele OCC.

Copiii au fost aplaudaţi ca nişte adevăraţi artişti la scenă deschisă şi au făcut fotografii cu o parte dintre artişti, cu regizorul spectacolului şi Coordonatorul Departamentului de Balet, Cătălin Caracaş şi cu Felicia Filip, directorul Operei Comice pentru Copii. A urmat conferinţa de presă, unde tinerii gazetari au aflat de la maestrul Caracaş că baletul "Lumea Păpuşilor” a fost pregătit în mai puţin de cinci săptămâni şi toată echipa a muncit intens pentru ca spectacolul să fie un succes. De la balerinii care au interpretat personajele principale, Sofia Sitaru şi Tiberiu Pepenică, micii jurnalişti au fost curioşi să afle dacă mai joacă şi în alte spectacole şi cum îşi stăpânesc emoţiile atunci când sunt pe scenă.

Baletul "Lumea Păpuşilor” se adresează copiilor cu vârsta de peste 3 ani. Biletele pot fi cumpărate de pe site-ul instituţiei, www.operacomica.ro, prin reţeaua bilete.ro.

În perioada următoare, copiii şi părinţii vor putea urmări, la Sala Mare a Operei Comice pentru Copii o serie de producţii noi, dar şi spectacole îndrăgite: baletul "Prinţul Crab", opera "Hänsel şi Gretel" şi suita de spectacole itinerante „Noaptea Vrăjitoarelor”, în octombrie, iar în noiembrie baletul "Frumoasa Vasilisa" şi premiera operetei "Noapte la Veneţia”.

Luna decembrie va prilejui reîntâlnirea publicului spectator cu personajele celebrului balet "Spărgătorul de Nuci”, a cărui coregrafie este semnată tot de Cătălin Caracaş.

Opera Comică pentru Copii este o instituţie publică de cultură aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, condusă din anul 2014 de soprana Felicia Filip. Opera Comică pentru Copii are lunar peste 10 000 de spectatori. Pentru stagiunea 2017-2018 sunt programate deja peste 500 de reprezentaţii, dintre care 16 premiere.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.