O alianţă mondială vizând să lupte împotriva modificărilor climatice a fost înfiinţată în mod oficial miercuri, la iniţiativa Danemarcei, la două zile după ce Washingtonul şi-a exprimat din nou voinţa de a se retrage din Acordul de la Paris de luptă împotriva încălzirii globale, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Iniţiativa, anunţată la Copenhaga, vizează să creeze un spaţiu de împărtăşire a cunoştinţelor şi tehnologiilor între guverne, întreprinderi şi personalităţi.

Între ţările care au anunţat că vor să contribuie la "Partnering for Green Growth and the Global Goals 2030" (P4G) se află China, Indonezia şi reţeaua C40 - o federaţie de peste 90 de mari oraşe care reprezintă un sfert din economia mondială. Douăsprezece dintre aceste oraşe sunt americane.

”Ştim cu toţii că, până la urmă, preşedintele (american Donalt Trump) nu este atotoputernic. O lungă listă de state (americane), precum California şi Texasul, vor să facă lucrurile altfel în ceea ce priveşte mediul”, a declarat premierul danez Lars Lokke Rasmussen.

Luni, principalul consilier economic al preşedintelui Trump a confirmat, la ONU, că Washingtonul intenţionează să iasă din Acordul de la Paris, semnat în decembrie 2015, dacă nu este renegociat în vederea unor prevederi mai favorabile Statelor Unite.

P4G va avea sediul la Washington, începând din ianuarie.

Primul summit al alianţei urmează să aibă loc în noiembrie 2018.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.