În căminele studenţeşti aparţinând Universităţii ”Dunărea de Jos” din Galaţi se fac ultimele pregătiri înainte de venirea studenţilor care vor avea la dispoziţie, ca şi anul trecut, circa 2.800 de locuri de cazare, însă taxa pentru regia de cămin s-ar putea majora, având în vedere că pe parcursul verii s-au făcut diferite lucrări de reparaţii şi au existat cheltuieli care s-au ridicat la circa 500.000-600.000 de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În căminele studenţeşti din Galaţi, cu puţin timp înainte de venirea studenţilor, încă se mai execută diferite lucrări de reparaţii sau se văruiesc unele camere.

Reprezentanţii campusului dau asigurări, însă, că toate camerele vor fi pregătite la timp, înainte să înceapă perioada de cazare a studenţilor.

"Suntem pe ultima sută de metri cu pregătirile. În vară am reuşit să văruim aproape toate camerele, mai sunt câteva. Am avut 25 de tone de var lavabil. S-au făcut lucrări de reparaţii, la instalaţiile sanitare sau la cele electrice. Încă mai muncim la unele camere, e adevărat. Urmează să primim şi 1.200 de saltele noi, iar până la sfârşitul anului se vor executa şi lucrări de hidroizolaţii la cantina mare şi la căminul E", a afirmat, miercuri, directorul campusului
studenţesc, Cristinel Ioja.

El a precizat că studenţii Universităţii Dunărea de Jos vor avea la dispoziţie, ca şi anul trecut, circa 2.800 de locuri de cazare, însă taxa lunară pentru regia de cămin s-ar putea majora.

"Ştiţi că au crescut salariile şi am avut şi cheltuielile acestea de reparaţii, investiţii, care s-au ridicat la circa 500.000-600.000 de lei. Prin urmare, va exista o mică majorare a taxei de cazare; nu s-a stabilit încă. Avem circa 2.800 de locuri, ca şi anul trecut, şi vom face tot posibilul să fie loc pentru toţi care vor dori să se cazeze. În medie, vor fi câte trei studenţi într-o cameră", a mai spus Ioja.

Până acum, studenţii de la buget au plătit o taxă de 120 de lei pe lună, iar cei de la taxa 220 de lei pe lună pentru un loc în căminele Universităţii Dunărea de Jos.

În campusul studenţesc există săli de lectură, o reţea de cantine formată dintr-o cantină mare şi trei micro-cantine, un cabinet medical, un punct de prim-ajutor, un centru de mediere socială, un post de Poliţie, o reţea proprie de internet, o reţea de cablu tv, o sală de fintness, precum şi o sală de forţa.

Cazarea studenţilor Universităţii Dunărea de Jos se va face în perioada 29 septembrie-2 octombrie. 
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.