Preşedintele american le-a adus un omagiu, luni, celor aproape 3.000 de victime ale atentatelor de la 11 septembrie 2001, dând asigurări că America nu va uita şi nu se va lăsa ”intimidată”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Oroarea şi ameninţarea acestei zile sumbre sunt gravate în memoriile noastre pentru totdeauna”, a declarat preşedintele american într-o ceremonie la Pentagon, unde s-a prăbuşit unul dintre cele patru avioane deturnate de piraţii aerului din cadrul Al-Qaida.

”În acea zi lumea s-a schimbat, iar noi ne-am schimbat şi noi”, a continuat el, evocând aceste atacuri care au traumatizat ţara şi au împins Statele Unite să lanseze o vastă ofensivă militară în Afganistan, cu scopul de a îndepărta regimul taliban de la putere, care-i proteja pe cei care au comandat atentatele.

”America nu poate să fie intimidată”, i-a avertizat el pe ”teroriştii care au încercat să spargă hotărârea” Statelor Unite. ”Vom face astfel încât să nu existe vreodată refugiu în vederea lansării unor atacuri împotriva ţării noastre. Ei nu vor avea unde să se ascundă pe pământ”.

După ce s-a declarat mult timp, înainte de alegeri, în favoarea unei retrageri a trupelor americane din Afganistan, Donald Trump a anunţat la sfârşitul lui august că intenţionează, din contră, să trimită militari suplimentari, însă fără să ofere un număr. Aproximativ 11.000 de militari americani se află în prezent în această ţară.

MOMENT DE TĂCERE LA GROUND ZERO

Cu puţin timp înainte de ceremonia de la Pentagon, Donald şi Melania Trump au ţinut un moment de tăcere, sub cerul albastru, în grădina Casei Albe.

Ca în fiecare an de la dramă încoace, acest prim moment de reculegere are loc la ora locală 8.46 (15.45, ora României), ora la care primul avion de linie deturnat de Al-Qaida percuta unul dintre cele două turnuri World Trade Center (WTC) newyorkeze.

În acelaşi timp, un moment de reculegere a avut loc la Ground Zero, la New York. Mii de prsoane s-au reunit în faţa celor două bazine negre imense construite în locul Turnurilor Gemene, în prezenţa primarului New Yorkului Bill de Blasio şi a predecsorului său Michael Bloomberg.

Două câte două, rude ale victimelor au început lunga citir a numelor celor aproape 3.000 de oameni ucişi în atentate, cele mai sângeroase comise vreodată pe teritoriul american.

Lectura, întreruptă uneori de lacrimi, a fost întreruptă doar de al doilea moment de tăcere, la ora locală 9.05, când al doilea avion a intrat în turnul de sud.

Dintre toate echipele de pompieri şi salvatori trimise la faţa locului în ziua catastrofei, pompierii din New York au plătit cel mare tribut - 343 de morţi pe loc şi 150 de decese din cauza bolilor legate de intervenţia lor.

De la căderea serii şi până marţi în zori, două fascicule imense de lumină albastră au completat acest omagiu, ca în fiecare an, ridicându-se la peste şase kilometri înălţime, pentru a materializa Turnurile Gemene dispărute.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.