Starea de urgenţă a fost declarată la Los Angeles, al doilea cel mai populat oraş american după New York, care se confruntă cu cele mai grave incendii de vegetaţie din istoria sa, relatează BBC News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sute de case au fost evacuate în suburbiile Glendale şi Burbank.

Incendiile, care au cuprins peste 2023 de hectare, au pornit vineri la La Tuna Canyon. Coloane de fum s-au ridicat deasupra oraşului.

Cel puţin trei case au fost distruse, iar un drum important, 210 Freeway, a fost închis.

Primarul Eric Garcetti a declarat stare de urgenţă în noaptea de sâmbătă spre duminică (ora locală), iar guvernatorul Californiei Jerry Brown a semnat duminică un ordin de urgenţă.

Aceste măsuri permit mobilizarea unor fonduri la nivel de stat şi la nivel federal.

”Putem spune acum că acest foc este cel mai mare, ca suprafaţă, din istoria oraşului LA”, a declarat Garcetti pentru presă.

Un val de căldură a afectat California, iar flăcările sunt accelerate de rafale puternice de vânt.

Incendii importante afectează şi alte zone din vestul Statelor Unite.

Guvernul a declarat deja stpri de urgenţă în statele Montana şi Washington, iar mii de locuitori au fost evacuaţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.