Directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, Luminiţa Mihailov, a anunţat, marţi, la Galaţi, că alocarea financiară dedicată apelului de proiecte pentru reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane din cadrul POR 2014-2020, pentru Regiunea de Dezvoltare Sud-Est, este de peste 47 de milioane de euro, iar proiectele se pot depune în perioada 20 septemebrie 2017-20 martie 2018.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Alocarea financiară dedicată apelului de proiecte aferent obiectivului specific Reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane bazată pe planurile de mobilitate urbană durabilă, din cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020, pentru Regiunea de Dezvoltare Sud-Est este de 47.210.001 euro, echivalentul a 215.957.431 lei. Fondul European de Dezvoltare Regională asigură 85% din valoarea unui proiect, cofinanţarea de la bugetul de stat este de 13%, iar contribuţia solicitantului este de minim 2%", a spus Mihailov.

Ea a precizat că se pot finanţa investiţii destinate îmbunătăţirii transportului public urban de călători, cum ar fi cele în mijloacele de transport sau în infrastructura utilizată pentru prestarea serviciului de transport public de călători, investiţii destinate transportului electric şi nemotorizat, precum şi alte investiţii destinate reducerii emisiilor de dioxid de carbon în zona urbană.

Proiectele se pot depune începând cu data de 20 septembrie 2017 şi până pe 20 martie 2018.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.