Ministerul Finanţelor a plasat marţi titluri de stat de 45 milioane lei scadente în 24 februarie 2025, printr-o licitaţie suplimentară la cea de luni, în care a vândut obligaţiuni benchmark în valoare de 487,4 milioane lei (106,2 milioane euro) la un randament mediu în urcare la 3,59% pe an, arată datele publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În urma sesiunii suplimentare, valoarea cumulată a emisiunii a ajuns la 532,4 milioane lei, peste valoarea anunţată, de 300 milioane lei.

Băncile participante la licitaţie au oferit luni 602,4 milioane lei şi 100 milioane lei la sesiunea suplimentară de marţi.

Randamentul mediu obţinut de bănci a fost de 3,59% pe an, iar cel maxim - 3,60%.

În 17 iulie, la licitaţia precedentă pentru aceeaşi scadenţă, Ministerul Finanţelor a vândut obligaţiuni de 479,6 milioane lei, la un randament mediu de 3,46% pe an.

Obligaţiunile emise de către stat au o rată a cuponului de 4,75%.

Ministerul Finanţelor şi-a propus pentru luna august să împrumute de pe piaţa internă 3,1 miliarde lei, la care s-ar putea adăuga 345 milioane lei prin licitaţii suplimentare, nivelul fiind semnificativ sub cel din lunile anterioare

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.