Guvernul Bulgariei a lansat o licitaţie pentru cumpărarea a două corvete care să intre în dotarea marinei sale militare, cu doar câteva zile înainte de vizita preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, în condiţiile în care consorţiul francez Naval Group (fostul DCNS) este considerat favorit, relatează publicaţia franceză La Tribune.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Noua licitaţie este o reluare a unui proiect mai vechi, din urmă cu zece ani, când autorităţile de la Sofia au selectat DCNS pentru construcţia corvetelor, iar apoi au anulat contractul, din cauza restricţiilor bugetare.

Contractul are o valoare de circa 400 milioane euro, iar Sofia va alege şantierul la care vor fi construite corvetele. Autorităţile bulgare doresc ca industria locală să fie asociată acestui contract, printr-un transfer de tehnologie.

Potrivit La Tribune, Naval Group are deja pregătită o ofertă cu corvete Gowind, pe care vor fi instalate rachete produse de grupul franco-britanic MBDA. Astfel de corvete au fost deja vândute Malaieziei şi Egiptului. 

Publicaţia franceză sugerează că lansarea licitaţiei chiar înainte de vizita în Bulgaria, la Varna, a preşedintelui Franţei ar putea să nu fie o coincidenţă şi este foarte probabil că subiectul va fi discutat de Emmanuel Macron cu gazdele sale.

Vizita la Varna va avea loc după ce Macron va vizita România, care tocmai a relansat proiectul de achiziţie a patru corvete, proiect în valoare de 1,6 miliarde euro, aminteşte publicaţia franceză.

CONTEXT

Statele din flancul estic al NATO sunt curtate intens de marii producători europeni şi americani din industria de apărare, cele mai mari contracte fiind anunţate de cele mai mari state din regiune: Polonia şi România.

Deocamdată, cele mai mari contracte anunţate oficial în Polonia şi România urmează să fie negociate cu companii americane, însă deocamdată nu a fost semnat niciun contract definitiv.

Alte state europene din estul NATO şi-au manifestat preferinţa pentru industria europeană de apărare.

Luna aceasta, premierul Slovaciei, Robert Fico, a declarat că ţara sa trebuie să caute soluţii europene atunci când este vorba de achiziţia de echipamente militare.

Slovacia, care a intrat în NATO în 2004, odată cu România, este interesată mai ales să participe la un program special pe care Uniunea Europeană urmează să îl lanseze în această toamnă, prin care statele membre interesate vor putea coopera mai strâns în domeniul apărării.

Guvernul de la Bratislava vizează mai ales modernizarea echipamentelor trupelor terestre, mai ales a transportoarelor blindate, şi înlocuirea flotei de avioane ruseşti cu una nouă, de avioane multirol moderne. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.