Premierul Mihai Tudose, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, preşedintele Senatulu, Călin Popescu Tăriceanu şi preşedintele PNL, Ludovic Orban, au mers, luni dimineaţa la Ambasada Spaniei şi au semnat în Cartea de condoleanţe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mihai Tudose a semnat în Cartea de condoleanţe de la Ambasada Spaniei: Suntem solidari cu poporul spaniol

Prmeierul Mihai Tudose a semnat, luni, în Cartea de condoleanţe de la Ambasada Spaniei, prim-ministrul transmiţând un mesaj "de solidaritate şi de compasiune” cu poporul spaniol. El a afirmat că statul român este "dispus şi pregătit” să ofere tot sprijinul în tratarea românului rănit în atentatul de la Barcelona.

"Mesaj de solidaritate şi de compasiune. Din câte am fost informat, este un singur român acum, de 33 de ani, cu un diagnostic traumatism cranio-cerebral, cinci coaste rupe, un plămân perforat, stare stabilă”, a spus Mihai Tudose, referindu-se la starea românului rănit în atentatul de la Barcelona.

Întrebat dacă îşi mai menţine afirmaţia potrivit căreia răniţii români ar fi trataţi mai bine în România, prim-mininistrul a susţinut că statul român este pregătit să ofere asistenţă în acest sens, dacă starea pacientului permite transportul cu avionul.

"Nu sunt medic să spun eu unde poate fi mai bine tratat, ne-am oferit, am vorbit şi acum cu personalul de la Ambasada spaniolă şi cu domnul ministru al Sănătăţii, preşedintele Casei, dacă poate fi tratat în România şi familia doreşte acest lucru, în regulă. Peste chestia asta se suprapune posibilitatea medicală a transportului dacă bolnavul suportă sau nu un transport cu avionul dată fiind acea rană la plămâni. Suntem dispuşi şi pregătiţi să oferim tot ajutorul”, a completat Mihai Tudose. 

În urma atentatului de la Barcelona, 13 oameni şi-au pierdut viaţa, iar peste 100, inclusiv trei români, au fost răniţi.

Tăriceanu a semnat în Cartea de condoleanţe de la Ambasada Spaniei: Guvernele pot coopera ca terorismul să fie îngrădit

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a semnat, luni, în Cartea de condoleanţe deschisă la Ambasada Spaniei pentru victimele atentatelor, el afirmând că este datoria şi obligaţia noastră să arătăm întreaga solidaritate cu poporul spaniol, inclusiv prin cooperarea la nivelul guvernelor pentru ca fenomenul terorismului să fie "cât mai mult îngrădit".

"Sunt momente extrem de dificile pentru Spania şi pentru poporul spaniol şi cred că este datoria şi obligaţia noastră să arătăm întreaga solidaritate, să ne manifestăm compasiunea pentru familiile îndurerate şi pentru cei care sunt răniţi şi să afirmăm încă o dată credinţa de neclintit că valorile de democraţie şi libertate care caracterizează ţările noastre vor fi în continuare apărate şi ceea ce dorim este ca aceste valorile să dăinuie în pofida încercărilor la care suntem supuşi cu toţii”, a spus liderul ALDE.

El a susţinut că România are obligaţia de a arăta solidaritate, inclusiv prin cooperarea la nivelul guvernelor.

"Chiar dacă România nu este direct afectată, cred că nu putem să rămânem indiferenţi în aceste momente şi este obligaţia noastră să ne arătăm solidaritate, inclusiv prin cooperarea la nivelul guvernelor pentru ca fenomenul terorismului să fie cât mai mult îngrădit”, a completat preşedintele Senatului.

Întrebat ce putem face mai mult în contextul ameninţărilor teroriste, Călin Popescu Tăriceanu a răspuns: "Cooperarea poliţienească, cooperarea între forţele specializate, între serviciile de informaţii este o componenţă esenţială pentru reuşita luptei împotriva acestui flagiat”. 

Dragnea a semnat în Cartea de condoleanţe de la Ambasada Spaniei: România rămâne un aliat în lupta împotriva terorismului

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a semnat, luni, în Cartea de condoleanţe deschisă la Ambasada Spaniei pentru victimele atentatelor teroriste, afirmând că poporul spaniol poate conta pe prietenia şi solidaritatea românilor, în condiţiile în care ţara noastră rămâne un aliat stabil în lupta împotriva terorismului. El a apreciat că s-ar impune o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis, cu premierul Mihai Tudose şi cu structurile din sistemul de ordine şi securitate naţională, legată de necesitatea ca Parlamentul să ia vreo măsură, în această sesiune, privind lupta împotriva terorismului.

"Am transmis gândurile mele - poporul spaniol trebuie să conteze, poate conta pe prietenia şi solidaritatea românilor. În numele Camerei Deputaţilor şi al meu personal, le-am transmis condoleanţe familiilor îndoliate şi însănătoşire grabnică celor care au fost răniţi în aceste evenimente tragice. De asemenea, un semnal serios că România rămâne un aliat stabil în lupta împotriva terorismului”, a spus preşedintele Camerei Deputaţilor.

El a susţinut că s-a interesat despre starea românului rănit în atentatul de la Barcelona, care este în prezent "stabilă”. "Am întrebat şi acum pe însărcinatul cu Afaceri despre starea cetăţeanului român, a zis că ese stabilă şi sperăm cu toţii să se însănătoşească”, a completat Dragnea.

Întrebat dacă românul ar fi mai bine îngrijit în ţara noastră, Liviu Dragnea a răspuns că "specialiştii în medicină, în Ministerul Sănătăţii şi misiunea noastră diplomatică de acolo ştiu cel mai bine”. "Cred că este îngrijit bine”, a completat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Întrebat în continuare dacă Parlamentul va face ceva în această sesiune în privinţa terorismului, Dragnea a spus că s-ar impune o discuţie în acest sens cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu premierul Mihai Tudose. "O să discut cu domnul Tăriceanu, poate ar trebui să facem o discuţie şi cu preşedintele, şi cu prim-ministrul şi cu structurile din sistemul de ordine şi securitate naţională să vedem dacă este nevoie să mai facem ceva sau nu”, a conchis Liviu Dragnea.

Ludovic Orban a semnat în Cartea de condoleanţe de la Ambasada Spaniei: Terorismul, o nebunie care face atâtea victime

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a semnat, luni, în Cartea de condoleanţe de la Ambasada Spaniei, ocazie cu care a reafirmat determinarea României de a susţine orice demers de luptă împotriva terorismului, pe care l-a catalogat ca fiind „o formă de nebunie” care face atâtea victime printre oameni nevinovaţi.

"Am transmis condoleanţe pentru familiile victimelor, compasiunea noastră pentru poporul spaniol care trece prin încercări extrem de dificile ca urmare a atentatelor şi am reafirmat determinarea noastră de a susţine orice demers de luptă împotriva terorismului, acestei forme de nebunii care face atâtea victime printre oameni nevinovaţi”, a afirmat liderul PNL.

La remarca jurnali;tilor, care i-au spus că Liviu Dragnea a susţinut că s-ar impune o discuţie cu toţi factorii de decizie pe tema terorismului, Ludovic Orban a precizat că România a fost ferită de astfel de atentate, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să privească cu „mare atenţie” orice posibilă de încercare de realizare a unui atentat.

"Din fericire, România a fost ferită de astfel de atentate, asta cu înseamnă că nu trebuie să privim cu mare atenţie şi vigilenţă orice posibilă încercare de realizare a unui atentat. Nu sunt specialist în acest domeniu, ca atare nu pot să vă spun un punct de vedere pertinent legat de acest subiect, decât faptul că toate structurile de siguranţă naţională, până acum, au dovedit eficienţă şi au reuşit să prevină orice fel de eveniment neplăcut”, a conchis preşedintele PNL. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.