Magistraţii Tribunalului Ilfov au respins miercuri cererea de liberare condiţionată din penitenciar a fostului impresar de fotbal Victor Becali şi au stabilit termen pentru o nouă cerere de liberare în noiembrie 2017.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Respinge propunerea de liberare condiţionată a condamnatului Becali  Victor, în prezent deţinut în cadrul Penitenciarului Jilava, ca nefondată. Fixează termen de reiterare la 16.11.2017”, se arată în decizia de miercuri a instanţei, care este definitivă.

Pe 30 iunie 2017, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a decis liberarea din arest a lui Victor Becali, hotărâre care a fost atacată de procurorii DNA la Tribunalul Ilfov.

Tribunalul Constanţa a judecat, în 13 ianuarie, contestaţia DNA la decizia din luna decembrie 2016 a Judecătoriei Medgidia prin care Victor Becali putea fi eliberat condiţionat. Fostul impresar a cerut în faţa instanţei respingerea contestaţiei, precizând că a achitat tot prejudiciul în dosar şi că a participat la toate activităţile organizate în penitenciar. Instanţa a amânat pronunţarea pentru 20 ianuarie.

Victor Becali ispăşeşte o pedeapsă de patru ani şi opt luni închisoare în dosarul ”Transferurilor”.

În 14 septembrie, fratele lui Victor Becali, Ioan Becali, a fost liberat condiţionat din închisoare, printr-o decizie a Tribunalului Ilfov, după ce a executat doi ani şi jumătate din pedeapsa de şase ani şi patru luni de închisoare.

În martie 2014, în dosarul ”Transferurilor de jucători” au fost condamnaţi Ioan Becali şi Cristian Borcea la câte şase ani şi patru luni de închisoare, Victor Becali la patru ani şi opt luni de închisoare, George Copos la trei ani şi opt luni de închisoare, Mihai Stoica la trei ani şi şase luni de închisoare, Gheorghe Popescu la trei ani, o lună şi zece zile de închisoare, iar Jean Pădureanu şi Gheorghe Neţoiu la câte trei ani şi patru luni de închisoare.

Dintre cei opt oameni din fotbal mai sunt încarceraţi Victor Becali şi Cristian Borcea, ceilalţi fiind eliberaţi condiţionat.

Victor Becali mai este judecat într-un dosar alături de Ioan Becali şi Cristian Borcea, pentru că i-ar fi dat mită 195.000 de euro judecătoarei Geanina Terceanu, de la Tribunalul Bucureşti, ca să dispună achitarea oamenilor din fotbal acuzaţi în dosarul ”Transferurilor”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.