Fostul prim-ministru Sorin Grindeanu a afirmat, miercuri, că evaluarea internă din PSD în baza căreia a fost demis cabinetul pe care l-a condus ”nu a avut nicio legătură cu realitatea”, acest lucru fiind demonstrat de estimările creşterii economice a României în 2017, date publicităţii de către Institutul Naţional de Statistică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Cifrele publicate astăzi de INS sunt cea mai bună dovadă că evaluarea care a dus la căderea guvernului Grindeanu nu a avut nicio legătură cu realitatea. Dar cine să se încurce cu adevărul?”, a scris Sorin Grindeanu pe facebook.

Economia românească a accelerat în al doilea trimestru al acestui an, înregistrând un avans de 5,9%, pe serie brută, faţă de aceeaşi perioadă din 2016, arată primele estimări publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS), care depăşesc sensibil prognozele analiştilor.

Datele publicate miercuri arată o accelerare a creşterii economice în al doilea trimestru din 2017 faţă de primul trimestru, când produsul intern brut (PIB) al României a crescut cu 5,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, şi pe serie brută şi pe cea ajustată, şi cu 1,8% faţă de trimestrul precedent.

În date ajustate sezonier, PIB-ul României a urcat cu 5,7% în al doilea trimestru faţă de aceeaşi perioadă din 2016, după un avans de 5,7% în trimestrul I din 2017, de 5% în trimestrul IV din 2016 şi de 4,4% în al treilea trimestru al anului trecut.

În ceea ce priveşte evoluţia faţă de trimestrul anterior, creşterea din al doilea trimestru din acest an a fost de 1,6%, după +1,8% în primul trimestru, +1,6% în trimestrul IV din 2016 şi +0,7% în al treilea trimestru din 2016, arată seriile publicate de INS.

Trimestrul II din 2017 a fost al optulea trimestru la rând de creştere economică, arată seriile INS.

Pentru primul semestru, creşterea economică a fost de 5,8%, pe serie brută, şi de 5,7%, pe seria ajustată.

INS  nu a publicat miercuri detalii privind evoluţia sectoarelor economice, care urmează să fie prezentate abia la începutul lunii septembrie. 

În primul trimestru din acest an, patru sectoare au avut o contribuţie determinantă la creşterea economică.

Astfel, activitatea din sectorul informaţii şi comunicaţii a crescut cu 15,3% faţă de primul trimestru din 2016, iar activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport - categorie care cuprinde cele mai multe servicii - au urcat cu 9,4%.

De asemenea, sectorul comerţului a crescut în primul trimestru cu 7,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce industria - sector-cheie care contribuie cu aproape un sfert la PIB - a avansat cu 6,8%.

Statisticile oficiale arată că, în primul trimestru, un singur sector a fost pe minus, cel al intermedierilor financiare (ce include în special băncile, asigurărire şi pensiile private), care a scăzut cu 0,7%.

De asemenea, rate mici de creştere faţă de trimestrul I din 2016 au fost înregistrate în agricultură (+0,9%), construcţii (+1,2%) şi tranzacţii imobiliare (+2,8%).

Pe partea de utilizare a PIB, economia a fost susţinută în primul trimestru în principal de consum, aşa cum estimau toţi analiştii.

Astfel, cheltuielile pentru consum final ale gospodăriilor populaţiei au urcat cu 7,4%, contribuind cu 4,8% la creşterea PIB, iar variaţia stocurilor a avut o contribuţie de +0,2%, arată datele revizuite ale INS.

În schimb, formarea brută de capital fix, un indicator al investiţiilor din economie, a scăzut în primul trimestru cu 1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În primul trimestru, agricultura a continuat să aibă o pondere redusă la formarea PIB-ului României, de doar 1,7%, industria a contribuit cu 22,5%, construcţiile - cu 3,3%, comerţul - cu 19%, sectorul de informatică şi comunicaţii - cu 6,2%, trazacţiile imobiliare - cu 8,8%, iar administraţia publică şi apărarea - cu 13,8%, restul fiind aportul altor sectoare.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.