Biroul Naţional al USR a validat, luni, rezultatul referedumului intern şi a decis asumarea poziţiei rezultate din consultarea membrilor, de a se opune modificării articolului 48 din Constituţie în forma propusă de Coaliţia pentru Familie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Decizia Biroului Naţional de asumare a poziţiei rezultate din referendum confirmă că toţi membrii USR au puterea de a se pronunţa asupra deciziilor cu impact pe termen mediu şi lung în problemele de interes ale partidului şi ale societăţii. În acest context, preşedintele interimar USR Levente Elek invită simpatizanţii USR să se alăture partidului pentru a se implica în proiectul de modernizare a României”, se arată într-un comunicat al USR.
 
”Fiecare membru poate participa la decizii care privesc partidul şi societatea românească. Îi invit pe simpatizanţii USR să se implice în proiectul nostru. USR este un alt tip de organizaţie decât celelalte partide care-şi amintesc de baza partidului doar în campanie. Pentru noi, contribuţia fiecăruia este importantă şi am demonstrat asta la referendum. Referendumul în sine, un exerciţiu democratic unic în politica românească, dar şi rezultatul referendumului demonstrează că USR este un partid care face o altfel de politică, cu totul diferită de vechile partide, pentru care valorile sunt doar etichete pe care şi le-au lipit. Prin această decizie, USR îşi asumă responsabilitatea de a apăra libertăţile, credinţele şi valorile fiecăruia, în interior şi în exterior. Rămânem uniţi în diversitate şi în lupta USR cu sistemul corupt şi arogant”, a declarat Levente Elek după şedinţa Biroului Naţional.
 
USR precizează că nu se opune ideii de referendum, ci propunerii concrete de modificare supuse votului cetăţenilor. Chiar decizia CCR care aprobă tehnic iniţiativa Coaliţiei pentru Familie (CpF) de modificare a Constituţiei arată că aceasta este inutilă. Din punct de vedere juridic, actuala formulare a articolului 48, care defineşte familia în Constituţie, este interpretată exact la fel ca în variantă propusă de Coaliţia pentru Familie, se arată în comunicat.
 
Partidul subliniază că respectă dreptul la iniţiativă al cetăţenilor, însă acest referendum nu rezolvă o problemă actuală.
 
”Revizuirea Constituţiei în forma pe care Coaliţia pentru Familie o promovează creează premisele unui veritabil recensământ pentru dezbinare, instigând la ură şi diviziune socială”, susţine USR.
 
În cadrul referendumului intern din USR au votat 1453 de membri din totalul de 1829 (prezenţa la vot a fost de 79,44%), iar 52,9% au ales poziţionarea partidului faţă de iniţiativa de modificare a Constituţiei pentru redefinirea familiei. La întrebarea „Susţineţi ca USR să aibă o poziţie ca partid pe tema referendumului Coaliţiei pentru Familie?”, 766 au votat DA, 682 au votat NU, iar 5 voturi au fost albe. La întrebarea „Cum trebuie să se poziţioneze USR ca partid pe tema referendumului Coaliţiei pentru Familie?” 184 au votat PRO, 864 au votat CONTRA, iar 405 voturi au fost albe.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.