Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunţat miercuri că a decis eliminarea, din 1 octombrie, a comisionului de 1% pe veniturile din exploatare în cazul brokerilor activi pe piaţa de capital din România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Modificarea regulamentului privind veniturile ASF, care stipula această obligaţie, a avut ca obiectiv stimularea şi sprijinirea activităţii pe piaţa de capital a firmelor de intermediere înregistrate în România, potrivit ASF.

„Am luat această hotărâre pentru a oferi societăţilor româneşti un tratament similar cu cel de care beneficiază intermediarii autorizaţi în alte state membre. Considerăm că această măsură este una corectă şi se circumscrie misiunii ASF de dezvoltare a pieţelor pe care le supraveghează”, a declarat preşedintele ASF, Leonardo Badea, în cadrul comunicatului. 

Brokerii din România care pot furniza servicii de investiţii financiare pot fi societăţi de servicii de investiţii financiare (SSIF), autorizate de ASF, şi instituţii de credit autorizate de Banca Naţională a României (BNR).

Totodată, pot furniza aceste servicii şi brokerii din alte state membre ale Uniunii Europene (UE), pe baza unui paşaport european.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.