Coreea de Nord a eliberat miercuri - din motive medicale - un pastor canadian care ispăşea o pedeapsă la muncă forţată pe viaţă, pentru ”subversiune”, a anunţat agenţia oficială KCNA, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Hyeon Soo Lim, în vârstă de 61 de ani, a fost eliberat ”din motive medicale”, a anunţat agenţia.

O delegaţie guvernamentală canadiană se afla la Phenian pentru a discuta despre cazul acestuia.

Pastorul a fost arestat în 2015 şi acuzat de acte subversive faţă de regimul nord-coreean, ceea ce autorităţile canadiene au dezminţit întotdeauna cu fermitate.

Phenianul a anunţat că Lim a recunoscut toate acuzaţiile formulate împotriva sa, inclusiv că a ”defăimat în mod abominabil” sistemul şi pe liderul nord-coreean, în pofida faptului că faptele care i se reporşează nu au fost prezentate vreodată.

În momentul arestării sale, Hyeon Soo Lim era considerat unul dintre cei mai influenţi misionari creştini în Coreea de Nord, o ţară pe care a vizitat-o de câteva zeci de ori, cu scopul de a munci în orfelinate şi spitale.

Însă unele dintre proiectele la care participa - o fabrică de paste făinoase şi mori - erau legate de asociaţi ai lui Jang Song-thaek, un unchi al liderului nord-coreean Kim Jong-un arestat şi executat cu tunul antiaerian pentru trădare, în decembrie 2013.

Intervievat anul trecut la Phenian de postul american CNN, pastorul, cu părul ras şi în uniformă gri de deţinut, a povestit că munca sa de deţinut constă în a săpa gropi în vederea plantării unor meri în livada închisorii.

”Eu nu sunt muncitor la origine, aşa că munca a fost grea la început”, a spus el.

Regimul stalinist îi lasă pe unii misionari străini să muncească în ţară în scopuri umanitare, însă îi priveşte pe aceşti oameni religioşi cu mare suspiciune.

Mai mulţi dintre ei, în special americani de origine coreeană, au fost arestaţi în trecut şi au mai putut să se întoarcă în ţară doar în urma unor intervenţii ale oficiali americani de rang înalt.

Rude ale pastorului Hyeon Soo Lim şi-au exprimat îngrijorarea faţă de starea acestuia de sănătate, mai ales după moartea, în iunie, a studentului american Otto Warmbier la câteva zile după ce a fost eliberat dintr-o închisoare nord-coreeană.

Trei cetăţeni americani sunt deţinuţi în continuare în Coreea de Nord, în contextul în care între Phenian şi Washington relaţiile sunt tot mai tensionate, alimentate de declaraţii belicoase atât de o parte, cât şi de cealaltă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.