Angajaţii din penitenciare afiliaţi Sindicatului Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare vor organiza pe 17 august un miting de protest în faţa Ministerului Justiţiei, la care sunt aşteptaţi să participe 2.000 de oameni, nemulţumiţi de condiţiile de muncă, a spus preşedintele SNLP, Ştefan Teoroc, care a precizat că prin această acţiune pot fi suspectaţi că sunt ”împinşi” să-l dea jos pe Tudorel Toader, dar că ”altă logică” nu există. El a mai spus că angajaţii ANP sunt nevoiţi să facă muncă suplimentară şi că există situaţii când, din cauza lipsei de personal, deţinuţii păzesc penitenciarele.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sindicatul Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare a declanşat un plan de protest în 1 august, întrucât angajaţii din acest sistem refuză munca suplimentară, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă organizată la sediul SNLP (BNS), liderul de sindicat Ştefan Teoroc, după discuţiile de la Ministerul Justiţiei.

”Nu poţi presta muncă suplimentară decât dacă îţi exprimi acordul”, a precizat Ştefan Teoroc, adăugând că, din punctul său de vedere, primele blocaje vor apărea în maxim o săptămână.

”Se simte deja nevoia de suspendare a concediilor de odihnă, de aducere a oamenilor din concedii de odihnă în serviciu ca să poată suplini misiuni, iar în scurt timp vor trebui să renunţe la o parte dintre misiuni, mă refer la administraţie”, a mai spus el, precizând că ”simplul refuz al muncii suplimentare e de natură să pună sistemul penitenciar pe butuci”.

Preşedintele SNLP a mai spus, că pe lângă munca suplimentară, angajaţii sistemului penitenciar lucrează ”în condiţii de muncă execrabile, cu protecţie aproape inexistentă”.

”Merg şi exercită atribuţii în misiuni cu forţe mult sub prevederile legale sau regulamentare”, a continuat el.

Teoroc a precizat că există penitenciare cu ”uşi închise” şi ”uşi deschise”, adăugând că în cele deschise, unde există secţii cu 200-300 de deţinuţi care ”se mişcă liber”, supravegherea este făcută de un agent neînmarmat, singurele forţe înarmate fiind în exteriorul unităţii.

”Pe acel perimetru exterior al unităţii în multe penitenciare avem posturi asigurate cu deţinuţi. Deţinuţii evident că nu pot fi înarmaţi, ei au un baston şi un fluier şi ne ajută. La Jilava, şapte din 15 posturi sunt asigurate cu deţinuţi”, a spus Teoroc. 

El a afirmat că vor fi organizate acţiuni de stradă care vor fi îndreptate împotriva ministrului Justiţiei, Tudorel Toader.

”Putem suspecta că suntem împinşi să-l dăm jos pe Tudorel Toader, o spunem ferm, deschis, pentru că altă logică nu vedem. Ministrul Justiţiei ne spune că a avizat negativ acest act normativ tocmai pe criteriul că penitenciarele nu sunt incluse şi ar fi avut o discuţie cu mai multă sau mai puţină vlagă cu premierul. Ne uităm pe ordonanţă (n.r. - OUG prin care se majorează cu 10% salariul brut al poliţiştilor din MAI şi din structurile din subordine şi cu 15% salariile personalului civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională) vedem că nu suntem, asta e ce contează pentru noi, suntem în stradă. Continuăm oricum refuzul muncii suplimentare care a ajuns la aproape 80% din salariaţi, în special din zona operativă”, a spus liderul de sindicat.

El a adăugat că angajaţii din sistemul penitenciar vor organizat, pe 17 august, un miting în faţa sediului Ministerului Justiţiei.

”Joi, pe 17 august, începând cu ora 11.00, avem un miting, mizăm pe 2.000 de oameni în faţa Ministerului Justiţiei. În continuare vom avea mitinguri în faţa Ministerului Muncii, ANP şi foarte curând o să pornim acţiunile de protest în teritoriu, avem zece unităţi din subordinea ANP pe săptămână, ăsta este target-ul nostru. L-am mai realizat în 2017, în trei săptămâni am avut 50 de mitinguri, Dragoş Pâslaru (n.r. - ministrul Muncii de atunci) a cedat şi a respectat legea”, a mai spus Teoroc.

El a afirmat, de asemenea, că sistemul penitenciar este în colaps, dar acest lucru nu se recunoaşte public.

”Fişele de posturi sunt supraîncărcate, un om trebuie să lucreze pentru cinci. Contrar afirmaţiilor de la nivel de Parlament, Guvern, ministru care susţin că inclusiv în raport cu alte state sau cu CEDO se fac paşi pe linia ameliorării condiţiilor de detenţie, nu se face niciun pas, este o minciună şi este foarte simplu de demonstrat. Inclusiv pe site-ul ANP se indică numărul de deţinuţi raportat la capacitatea legală, ne mai lipsesc 10.000 de locuri de cazare ca să respectăm normele europene, asta înseamnă 10 unităţi penitencare cu câte o mie de locuri, care construite la standarde europene ar însemna un buget enorm, care nu există şi nu va exista niciodată. Un prim gest era achiziţionarea unui studiu de fezabilitate pentru cele două veşnic anunţate penitenciare, Berceni şi Caracal, nu ştim cât costă, pentru că nu e gata studiul, iar studiul nu poate fi gata, pentru că nu a fost cumpărat”, a mai spus Ştefan Teoroc.

El a mai spus că nu se vor îmbunătăţii nici conditţiile din penitenciare şi nu vor fi făcute nici angajări pentru că au fost blocate posturile.

Reprezentanţii sindicatelor din penitenciare, care din 1 august au declanşat proteste prin refuzul de a face ore suplimentare, s-au întâlnit, marţi, cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, căruia i-au reproşat lipsa de implicare în rezolvarea problemelor din penitenciare

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.