Pompierii intervin de aproximativ 15 ore pentru lichidarea incendiului care a cuprins un depozit de hârtie şi mase plastice din municipiul Galaţi, aceştia reuşind să limiteze extinderea focului şi la restaurantul din apropiere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, Eugen Chiriţă, a declarat marţi dimineaţă pentru News.ro că echipajele de pompieri intervin în continuare pentru stingerea incendiului izbucnit luni la depozitul de hârtie şi mase plastice şi care a distrus o suprafaţă de aproximativ 10.000 de metri pătraţi.

"Se acţionează în continuare pentru stingerea incendiului, care a fost localizat. Suprafaţa totală afectată este de circa 10.000 de metri pătraţi, dar nu mai există pericolul de extindere. A fost salvat şi restaurantul şi service-urile din apropiere", a declarat Chiriţă, precizând că la acest moment mai sunt focare în partea de jos a halei, nemaiarzând acoperişul.

Reprezentantul ISU Galaţi a mai spus că aproximativ 100 de pompieri au intervenit pe parcursul nopţii de luni spre marţi pentru stingerea incendiului, iar la această oră la faţa locului se intervine în continuare cu 16 autospeciale şi cu două cisterne de la Societatea de Apă-Canal din Galaţi.

Incendiul violent a izbucnit luni, în jurul orei 16.30, şi a cuprins un depozit de hârtie şi mase plastice aflat pe strada Traian din municipiul Galaţi, intervenţia pompierilor fiind deosebit de dificilă din cauza flăcărilor mari, a temperaturilor ridicate şi a fumului dens generat de arderea materialelor plastice. Incendiul s-a extins şi la acoperişul restaurantului din vecinătate, dar şi la alte spaţii din apropiere, iar în sprijinul pompierilor gălăţeni au venit şi pompieri de la ISU Brăila şi Vrancea. Luni seară, traficul rutier a fost oprit la ieşirea din municipiul Galaţi, pentru a facilita intervenţia pompierilor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.