O petiţie ”împotriva (acordării) statutului de Primă Doamnă (lui) Brigitte Macron”, lansată în urmă cu două săptămâni pe Internet, a adunat până duminică peste 150.000 de semnături, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Nu există niciun motiv ca soţia şefului statului să poată să obţină un buget din fonduri publice”, se arată în această petiţie de pe site-ul change.org, lansată de Thierry Paul Valette, care se prezintă ca un ”artist, pictor şi autor” şi drept un ”cetăţean angajat”.

"Brigitte Macron dispune în prezent de o echipă de doi sau trei colaboratori, de două secretare şi doi agenţi de securitate, iar asta ajunge”, se mai arată în acest text, care insistă asupra contextului ”economiilor” pe care afirmă că vrea să le facă Guvernul.

”Noi denunţăm aprig toate atacurile sexiste la adresa lui Brigitte Macron şi nu-i punem deloc în dscuţie competenţele”, se dau asigurări în petiţie.

”Însă, într-o perioadă de moralizare a vieţii publice franceze”, prin adoptarea unui proiect care le interzice miniştrilor şi parlamentarilor să-şi angajeze colaboratori din cadrul familiei, ”nu putem să susţinem în mod decent iniţiativa (acordării) unui statut specific soţiei preşedintelui Macron”.

În campania prezidenţială, Emmanuel Macron a anunţat că soţia sa va avea ”un rol public”, în cazul în care avea să fie ales la Elysée, pentru a ”ieşi dintr-o ipocrizie franceză”, însă fără să fie ”remunerată de către contribuabili”.

”Doresc ca un cadru să fie definit şi voi cere să se depună un efort în acest sens”, anunţa el. ”Noi vom defini cadrul, dacă eu voi fi ales, în primele săptămâni, iar ea va decide”, mai spunea candidatul Macron.

Problema statutului de Primă Doamnă a ajuns săptămâna trecută în Adunarea Naţională, în cursul examinării proiectelor de lege cu privire la moralizarea politicii.

Membrii La France Insoumise (LFI) au apărat, fără rezultat, un amendament pentru ca mijloace să nu poată să fie date soţiilor sau soţilor preşedintelui sau preşedintei, la fel ca în cazul membrilor Guvernului şi Parlamentului.

Ministrul Justiţiei Nicole Belloubet a amintit atunci că Emmanuel Macron s-a pronunţat în favoarea ”unei mai mari transparenţe asupra rolului şi mijloacelor puse la dispoziţie” soţiei sau soţului şefului statului. Însă ea a apreciat că proiectul de lege în discuţie nu era ”un vehicul potrivit pentru definirea acestui statut”.

Adresată şefului statului şi premierului acestuia Edouard Philippe, petiţia a fost semnată până duminică de peste 150.250 de persoane.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.