Pompierii mehedinţeni care erau în misiune în Parcul Natural Domogled pentru stingerea focului izbucnit cu trei zile în urmă au fost redirecţionaţi către o activitate de recunoaştere în comuna mehedinţeană Sviniţa, unde a izbucnit un incendiu puternic în zona litierei din apropierea localităţii, aflată în Defileul Cazanele Dunării. De asemenea, la faţa locului a fost trimis şi un avion al Inspectoratului General al Aviaţiei, aflat şi el în misiune în Parcul Natural Domogled.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi au fost alertate, duminică la prânz, că un puternic incendiu a izbucnit în litiera din apropierea localităţii Sviniţa.

Astfel, s-a luat decizia ca cele două autospeciale cu apă aflate în misiune de supraveghere în Parcul Natural Domogled să fie redirecţionate în această zonă.

“Cele două echipaje, cu zece pompieri, dar şi elicopterul au fost trimise în localitatea Sviniţa acolo unde litiera a fost cuprinsă de flăcări. Se evaluează situaţia şi apoi se va decide modul de intervenţie”, a declarat, pentru News.ro, lt. Flavius Iscru, purtătorl de cuvânt al ISU Mehedinţi.

Conform sursei citate, în Parcul Natural Domogled nu există pericolul extinderii incendiului, aici fiind înregistrate trei focare izolate.

Incendiul din Parcul Natural Domogled a izbucnit, joi dimineaţă, când pompierii mehedinţeni au identificat doar un singur focar. La faţa locului, au fost trimise două autospeciale cu apă şi spumă, focul fiind vizibil din DN 67D.

La mijcolul lunii iulie, un incendiu de pădure a izbucnit în Parcul Naţional Domogled, judeţul Mehedinţi, zeci de pompieri şi lucrători silvici intervenind pentru stingerea focului, acţiunea fiind încheiată complet în 22 iulie. La intervenţie a participat şi un elicopter dotat cu dispozitiv de stingere "Bambi-Bucket".

În Mehedinţi, se înregistrează temperaturi extrem de ridicate, în jurul valorii de 40 de grade, judeţul fiind, alături de judeţul Dolj, sub avertizare cod roşu de caniculă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.