Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), prin Direcţia Generalã a Vãmilor(DGV), a aplicat amenzi de aproape 1 milion de lei în cadrul celei de-a patra operaţiuni Scut, care a fost demarată pe 10 iulie şi prin care se urmăreşte eliminarea contrabandei cu ţigări de la frontierele României cu statele din afara Uniunii Europene, a anunţat vineri instituţia fiscală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Autoritatea vamală a intensificat controalele la frontierã, controalele în trafic, pieţe, târguri şi oboare, în vederea eliminării ţigaretelor provenite din trafic ilicit.

“În urma acestor controale, echipele mobile şi echipele canine din cadrul Direcţiei Generale a Vãmilor împreunã cu inspectorii vamali din cadrul direcţiilor regionale vamale Braşov, Craiova, Cluj, Galaţi, Iaşi, Timişoara au întocmit 147 procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor aplicând amenzi în valoare totalã de 986.890 lei şi 5 sesizări penale”, se arată în comunicatul ANAF.

Fiscul a mai precizat că vameşii au confiscat 482.098 de ţigarete, 1.070 litri alcool, 6 autoturisme, 37.312 kg produse energetice şi alte bunuri în valoare de 104.422 lei.

Nivelul contrabandei cu ţigări din România a scăzut cu 1,3 puncte procentuale în primul semestru al acestui an, faţă de finalul anului trecut, până la 15,5%, autorităţile române reuşind să captureze 75 de milioane de ţigări de contrabandă, în valoare de circa 45 de milioane de lei, potrivit datelor centralizate în cadrul campaniei ”Stop Contrabanda”, desfăşurată de către British American Tobacco (BAT).

Scăderea traficului cu ţigări a avut loc în contextul cele patru operaţiuni SCUT desfăşurate de către ANAF prin autoritatea vamală, a acţiunilor sporite ale Poliţiei de Frontieră, a intensificării controalelor desfaşurate de Poliţia Română precum şi finalizarea de către DIICOT a unor dosare importante de criminalitate organizată, potrivit BAT.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.