Forţele Navale Române au lansat o licitaţie publică pentru cumpărarea unei cantităţi de 9.715 litri de vin de masă alb şi roşu, în valoare totală de aproape 85.500 lei pentru unităţile militare din Constanţa, Mangalia, Tulcea şi Brăila. MApN cere ca vinul să fie "plăcut, armonios" şi fără "gust străin".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Licitaţia este pentru o cantitate de 9.715 litri de vin de masă de diverse sortimente: alb sec, alb demisec, roşu sec şi roşu demisec. Potrivit caietului de sarcini, vinul trebuie să fi dobândit tăria alcoolică la 20 de grade Celsius şi să aibă minimum 11% alcool.

Aspectul trebuie să fie limpede-cristalin, fără sedimente, culoarea alb-verzuie, alb-gălbuie, galben-verzuie până la galben-aurie, roză sau roşie, caracteristică tipului de vin şi vechimii. Gustul trebuie să fie "plăcut, armonios, tipic podgoriei sau zonei de producere, fără gust străin". Loturile trebuie să fie ambalate în sticle de maximum 1 litru.

Forţele Navale fac aceste achiziţii pentru Portul militar Constanţa, Portul militar Mangalia şi Centrul de scafandri, care vor primi 3.130 litri, 2.300 litri şi, respectiv, 1.405 litri, precum şi pentru Portul militar Brăila (2.110 litri), Portul militar Tulcea (640 litri) şi portul Constanţa (130 litri).

Valoarea totală estimată a contractului este de 85.492 lei (18.739 euro).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.