Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog a declarat pentru News.ro că miercuri îi va prezenta premierului raportul privind vaccinarea, care va cuprinde ultimele raportări ale direcţiilor judeţene de sănătate publică cu privire la situaţia stocurilor de vaccin, dar şi a celor care refuză să îşi imunizeze copiii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Mai avem de pimit câteva rapoarte în această seară de la direcţiile de sănătate publică, astfel ca miercuri să avem gata raportul final şi o imagine exactă în ceea ce priveşte situaţia vaccinărilor. Raportul va cuprinde, printre altele, date referitoare la stocurile de vaccin existente, la copiii imunizaţi, neimunizaţi şi la cauza nevaccinării. Sigur, acolo unde s-au putut obţine informaţii vom vedea şi dacă vaccinarea nu a fost făcută pentru că părinţii au refuzat imunizarea", a explicat ministrul sănătăţii.

Totodată, Direcţiile de Sănătate Publică Judeţene şi cea a Municipiului Bucureşti au stabilit şi un calendar pentru recuperarea la vaccinare a copiilor neimunizaţi.

Directorul general al DSPMB , dr Cristina Pelin, a declarat pentru News.ro că există câteva zeci de părinţi care au refuzat vaccinarea. "Din raportările medicilor de familie rezultă că ar fi câteva zeci de copii nevaccinaţi pentru că părinţii lor au refuzat vaccinarea. Medicii le explică părinţilor, dar dacă ei refuză vaccinarea nu pot fi obligaţi", a spus şeful DSPMB.

Premierul Mihai Tudose s-a întâlnit, marţi, la Palatul Victoria, cu ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, căruia i-a cerut să îi prezinte cel târziu în şedinţa de Guvern de joi raportul privind campania pentru conştientizarea asupra necesităţii vaccinării copiilor, spunându-i că nu mai acceptă nicio amînare, declarau pentru News.ro surse oficiale.

”Premierul i-a cerut ministrului Bodog ca raportul să fie gata până la şedinţa de Guvern, de preferat chiar mâine”, au precizat sursele citate.

Potrivit acestora, Tudose i-a spus lui Bodog că nu mai acceptă nicio amânare.

Un alt subiect a vizat stadiul privind candidatura României pentru relocarea la Bucureşti a Agenţiei Europene a Medicamentului, au mai declarat aceleaşi surse.

Ministerul Sănătăţii a început recent o campanie de vaccinare împotriva rujeolei, cu implicarea autorităţilor locale, care vor trebui să identifice copiii cu vârste între nouă luni şi nouă ani - grupele de vârstă cele mai afectate de epidemie - care nu au fost vaccinaţi, dar şi locurile în care aceştia vor fi imunizaţi, în cazul în care în localităţile respective nu sunt unităţi medicale.

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, ar putea fi remaniat în această săptămână, decizia urmând să fie luată de către premierul Mihai Tudose, dacă va fi nemulţumit de raportul privind importanţa informării populaţiei în cazul vaccinării copiilor pe care i l-a cerut în şedinţa de guvern de săptămâna trecută, au declarat sâmbătă pentru News.ro surse guvernamentale.

În şedinţa de guvern din 13 iulie, premierul Mihai Tudose s-a arătat îngrijorat de cifrele care indică faptul că în România sunt aproximativ 260.000 de copii care nu au fost vaccinaţi împotriva rujeolei şi poliomielitei, în condiţiile în care vaccinurile sunt suficiente pe piaţă. Tudose i-a dat un termen limită ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, pentru a găsi o cale ca părinţii să fie informaţi corect despre importanţa vaccinării.

Totodată, Tudose l-a certat pe secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Rareş Trişcă, la ultima şedinţă pentru documentele întocmite pe tema spitalelor regionale şi a Institutului Cantacuzino, spunându-i să nu mai aprobe din cap "aşa amplu" ce i se spune, pentru că nu este de acord cu "ce a scris" şi s-ar putea să "plece acasă".

La ultima şedinţă de Executiv, premierul Mihai Tudose l-a apostrofat pe secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Rareş Trişcă: ”Astăzi vom stabili în domeniul Sănătăţii două comitete interministeriale, unul pentru spitalele regionale şi unul pentru Institutul Cantacuzino. Nu daţi din cap foarte amplu, domnule secretar de stat, pentru că nu sunt foarte de acord cu ce aţi scris şi s-ar putea să plecaţi acasă înapoi", a spus Mihai Tudose.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.