Preotul Cristian Pomohaci, cercetat de Parchetul General pentru că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, a depus o cerere de autosuspendare din preoţie, invocând motive medicale, a declarat, marţi, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, precizând că miercuri este ultima zi, din cele 30 alocate, în care Pomohaci mai poate aduce probe prin care să-şi demonstreze nevinovăţia, apoi se declanşează cercetarea Consistoriului eparhial.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Preotul Pomohaci a depus, prin avocatul său, o cerere de autosuspendare din preoţie, invocând motive medicale. Mâine (n.r. - miercuri) este ultima zi, din cele 30 pe care le-a avut la dispoziţie, pentru a aduce probe în favoarea nevinovăţiei sale. Până acum nu a adus niciuna. Dacă nici mâine nu aduce un argument, poimâine (n.r. - joi) se declanşează cercetarea Consistoriului eparhial”, a afirmat Vasile Bănescu.

Preotul Cristian Pomohaci, din judeţul Mureş, care este şi cântăreţ de muzică populară, este cercetat pentru că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, cazul fiind preluat de Parchetul General. Totul a fost surprins într-o înregistrare audio de 22 de minute, în care preotul încearcă să îl convingă pe adolescent să întreţină relaţii sexuale cu el şi chiar să mai aducă şi alţi tineri.

Preotul Pomohaci a mai fost acuzat, în 2013, de practici neacceptate de Biserica Ortodoxă precum exorcizarea, primind canon să meargă o perioadă la Mânăstirea Afteia pentru a se căi pentru faptele sale.

La sfârşitul lunii iunie, Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia a decis ca preotul Cristian Pomohaci să fie oprit de la slujire timp de 30 de zile, perioadă în care să îşi pregătească o apărare cu care să vină în faţa reprezentanţilor arhiepiscopiei pentru a demonta acuzaţiile care i se aduc de corupere sexuală a unui minor.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat, sâmbătă, pentru News.ro, că Sinodul BOR” va analiza şi sancţiona ferm orice caz major de imoralitate apărut în rândul clerului înalt”, adăugând că preoţii implicaţi în scandalurile publice din ultima perioadă, ”de crasă imoralitate”, trebuie ”să-şi asume situaţiile scandaloase în care au ajuns, să se autosuspende din funcţiile pe care le au, dacă ştiu ca sunt cu adevărat vinovaţi, şi să nu facă un şi mai mare rău Bisericii care le-a acordat cândva încrederea şi o misiune la înălţimea căreia nu s-au putut ridica”.

"Este evident, toate aceste cazuri în cascadă vor constitui un prilej de intensă reflecţie a autorităţilor bisericeşti la nivelul eparhiilor, dar şi la nivelul Sfântului Sinod, în legătura cu selectarea mai riguroasă a tuturor celor ce urmează a fi aleşi pe viitor în funcţii reprezentative în Biserică. Urmează o necesară perioadă a cernerii celor ce reprezintă Biserica lui Hristos în societate. Cazurile punctuale(!) de crasă imoralitate sunt ale unor persoane care trebuie să-şi asume situaţiile scandaloase în care au ajuns, să se autosuspende din funcţiile pe care le au, dacă ştiu că sunt cu adevărat vinovate, şi să nu facă un şi mai mare rău Bisericii care le-a acordat cândva încrederea şi o misiune la înălţimea căreia nu s-au putut ridica", a afirmat Vasile Bănescu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.