Premierul Mihai Tudose a respins, joi, la începutul şedinţei Executivului, informaţiile potrivit cărora pensiile militarilor vor fi micşorate, precizând că aceste zvonuri au cauzat ”hemoragii extraordinare în sistemele militare”. La rândul său, ministrul Apărării, Adrian Ţuţuinau, a precizat că trebuie păstrat acelaşi algoritm de calcul al pensiei militarilor, iar valoarea acesteia nu va depăşi sută la sută din baza de calcul şi nu vor fi afectate pensiile aflate în plată, acestea rămânând la valoarea actuală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Celebrele pensii militare au cauzat nişte hemoragii extraordinare în sistemele militare, că toată lumea vrea să iasă la pensie acum să nu se modifice legea ca să nu cumva să n-o mai prindă pe aia bună şi pleacă mii de oameni din sisteme la vârste la care abia acum trebuiau să aducă plus valoarea în sistemele din care fac parte. Nu se va întâmpla aşa ceva”, a declarat premierul Mihai Tudose la începutul şedinţei Guvernului.

Premierul a precizat că ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, a găsit o formulă prin care acest sistem al pensiilor militare să rămână în vigoare indiferent de ceea ce se întâmplă cu Legea pensiilor.

În acest context, Ţuţuianu a confirmat că există o plecare masivă din sistemul militar a unor oameni care sunt la nivelul maxim de competenţă profesională ”şi care pot să aducă un plus organismului militar”, precizând că este de părere că trebuie păstrat acelaşi algoritm de calcul al pensiei militarilor, iar valoarea acesteia nu va depăşi sută la sută din baza de calcul şi nu vor fi afectate pensiile aflate în plată, acestea rămânând la valoarea actuală.

”Vreau să vă rog să fim de acord cu câteva principii astăzi şi, sigur, să continuăm discuţiile apoi cu Ministerul Muncii şi celelalte instituţii importante. În primul rând, pensiile militare care sunt plătite din bugetul Ministerului Apărării şi nu din bugetul asigurărilor sociale. Este o situaţie similară în toate ţările membre NATO şi UE. În al doilea rând, situaţia modificării actualei legi a pensiilor militare, noi suntem de părere că trebuie păstrat acelaşi algoritm de calcul al pensiei. În al treilea rând, valoarea pensiei nu va depăşi sută la sută din baza de calcul şi nu vor fi afectate pensiile aflate în plată, acestea rămânând la valoarea actuală. Pentru că am simţit nevoia să facem aceste precizări pentru a lămuri pe cei din sistemul militar că nu avem intenţia să creăm probeleme suplimentare care să genereze plecări din sistem”, a afirmat ministrul Apărării.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.