O locomotivă care tracta şapte cisterne cu butan a luat foc în mers, joi dimineaţă, în localitatea Topolovăţu Mare, din judeţul Timiş, existând pericol de explozie în condiţiile în care nu se reuşea decuplarea vagoanelor. La faţa locului pompierii au intervenit cu şase autospeciale şi au reuşit să stingă focul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - ISU: Incendiul la o locomotivă care tracta cisterne cu butan a fost stins; pericolul de explozie a fost îndepărtat

Incendiul izbucnit joi dimineaţă la o locomotivă care tracta şapte cisterne cu butan, în localitatea Topolovăţu Mare, din judeţul Timiş, a fost stins de către pompieri, iar pericolul de explozie a fost îndepărtat, vagoanele fiind decuplate, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ”Banat”.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Banat” din judeţul Timiş, Elena Megherea, a declarat pentru News.ro că pentru stingerea incendiului pompierii au intervenit cu şase autospeciale, iar la faţa locului s-au aflat şi două echipaje de prim-ajutor. 

Potrivit reprezentantului ISU, echipajele de intervenţie au reuşit să decupleze locomotiva de la cisternele cu butan gaz, fiind astfel îndepărtat pericolul de explozie.

De asemenea, pompierii au reuşit să stingă incendiul izbucnit la locomotivă, fără a exista victime.

Timiş: O locomotivă care tracta şapte cisterne cu butan a luat foc în mers, existând pericol de explozie

O locomotivă care tracta şapte cisterne cu butan a luat foc în mers, joi dimineaţă, în localitatea Topolovăţu Mare, din judeţul Timiş, existând pericol de explozie în condiţiile în care nu s-a reuşit decuplarea vagoanelor.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Banat” din judeţul Timiş, Elena Megherea, a declarat pentru News.ro că un incendiu a izbucnit la o locomotivă în localitatea Topolovăţu Mare, din judeţul Timiş.

"Din primele informaţii un incendiu a izbucnit la o locomotivă care trăgea şapte cisterne cu butan gaz. Acum se deplasează la locul  incidentului echipaje ale ISU. Se pare că a luat foc locomotiva şi nu se reuşea decuplarea cisternelor, existând pericolul de exploziei”, a declarat Elena Megherea.

La locul intervenţiei s-au deplasat şase autospeciale ale ISU Timiş şi două echipaje SMURD, precum şi patru ofiţeri, inclusiv inspectorul şef al ISU ”Banat”, Lucian Mihoc.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.