Pistele de decolare-aterizare ale aeroportului Henri Coandă din Otopeni sunt funcţionale şi respectă integral cerinţele de siguranţă impuse de autorităţile din aviaţia civilă, a anunţat marţi Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit companiei, pe ambele piste se efectuează lucrări periodice de întreţinere şi reparaţii curente.

”Astfel, în a doua jumătate a anului 2016 s-au efectuat lucrări de reparaţii curente la stratul de uzură al pistei de decolare aterizare nr. 1 (08R-26L) pe o suprafaţă de 40.800 mp, urmând ca, în cursul lunilor iulie-august anul curent să se efecteaze lucrări similare pe alţi 38.000 mp”, se mai arată în comunicat.

Precizările companiei au sosit după ce deputatul USR şi membru al Comisiei pentru Transporturi din Camera Deputaţilor, Cătălin Drulă, a menţionat într-o postare publicată luni pe Facebook că una din pistele aeroportului din Otopeni (08L/26R) este pe o treime scoasă din uz de bună vreme "pentru reparaţii" şi prin urmare nu are decât 2.200 de metri utilizabili.

“Cealaltă pistă este într-o stare precară şi se închide periodic pentru că apar deteriorări şi gropi care trebuie remediate de urgenţă. (…) Aeroportul este astfel în ultima vreme pus de multe ori în situaţia să opereze cu o singură pistă de 2.200 de metri (avioanele mai mari nu pot ateriza/decola pe această lungime). Perturbări, întârzieri, nervi”, se mai arată în postarea deputatului USR.

CNAB a precizat că a doua pistă de decolare- aterizare (08L-26R) este operată cu pragul 08 decalat, pe o lungime de 2.200 metri, încă din 15 august 2015, ca urmare a respingerii recepţiei lucrărilor efectuate pe prima treime a acesteia. În perioada următoare compania a anunţat că se va efectua o evaluare a acestor suprafeţe, în vederea operaţionalizării şi redeschiderii pistei pe întreaga sa lungime de 3.500 de metri.

“În trimestrul al doilea din anul 2017, pe suprafaţa de mişcare s-au efectuat lucrări constând în aşternere de covor asfaltic pe căi de rulare şi platforme, totalizând 15.800 mp. Totodată, au fost înlocuite dale de beton la căile de rulare şi platforme, pe o suprafaţă totală de 1.900 mp, alţi 825 mp fiind în lucru”, se mai arată în comunicat.

Nouăsprezece curse aeriene au avut întârzieri la decolarea de pe Aeroportul Henri Coandă, luni, din cauza inundării unei piste în urma ploilor torenţiale şi a faptului că o alta este în reparaţii. Avioanele au pierdut culoarele de zbor, astfel că pasagerii cu destinaţii precum Atena, Roma, Frankfurt, Barcelona, Budapesta, Tel Aviv, au fost nevoiţi să aştepte ore în şir în aeroport fără să ştie ora exactă la care vor putea pleca.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.