Coca-Cola HBC România a inaugurat vineri o nouă linie de îmbuteliere a dozelor cu o capacitate maximă de producţie de 90.000 doze pe oră, la Timişoara, după o investiţie de 7 milioane de euro, a anunţat compania.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Compania a precizat că noua linie de îmbuteliere a dozelor în fabrica din Timişoara este, în prezent, cea mai rapidă de pe piaţa locală şi are un înalt grad de automatizare de ultimă generaţie.

Capacitatea linie de producţie este de 2 milioane de doze pe zi.

De asemenea, în cadrul fabricii din Timişoara, noua linie este cea mai eficientă din punct de vedere energetic (410 kW / oră) şi are cel mai mic consum de apă pe litru de băutură produsă (1,1 litri).

Proiectul a demarat în noiembrie 2016, iar perioada de testare a fost finalizată la sfârşitul lunii mai 2017.

Coca-Cola HBC a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 2,2 miliarde de lei (aproape 500 milioane euro) în România, în creştere cu 5,2% faţă de anul trecut, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor.

Compania a obţinut un profit de 278 milioane lei (62 milioane euro) în 2016, în creştere cu 14,9% faţă de 2015.

Coca-Cola HBC deţine trei fabrici în România - la Ploieşti, Timişoara şi Vatra Dornei - şi o reţea de 14 centre de distribuţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.