Reprezentanţii Ayatolahului Ali Khamenei au anunţat joi seară că liderul Statului Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, este cu siguranţă mort. Acest anunţ vine după ce forţele ruse au susţinut în urmă cu două săptămâni că liderul ISIS şi-a pierdut viaţa într-un raid aerian din Siria, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Teroristul Baghdadi este cu siguranţă mort”, a declarat clericul şiit Ali Shirazi, care reprezintă forţele de elită Quds.

Forţele Quds conduc operaţiunile Gardienilor Revoluţiei din afara graniţelor Iranului.

Liderul Abu Bakr al-Baghdadi a fost declarat mort în repetate rânduri în ultimii trei ani, adică după ce a proclamat califatul Statului Islamic din Siria şi Irak din Marea Moschee al-Nuri de la Mosul.

Pe 17 iunie, forţele ruse au anunţat că există posibilitatea ca al-Baghdadi să-şi fi pierdut viaţa în urma unui raid aerian din Siria.

Liderul ISIS nu s-a mai adresat în niciun material de propagandă din noiembrie 2016.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.