Ambasadoarea SUA de pe lângă Naţiunile Unite, Nikki Haley, a declarat marţi după-amiază că administraţia Trump a emis un avertisment cu privire la un posibil atac chimic orchestrat de regimul Bashar al-Assad, doar după ce agenţiile americane au văzut pregătiri similare cu activităţile întreprinse înainte de atacul chimic de la Khan Sheikhoun, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De asemenea, ambasadoarea a precizat în timpul unei audieri din Camera Reprezentanţilor că avertismentul emis de către administraţia Trump nu se referă doar la regimul al-Assad, dar şi la activităţile întreprinse de Rusia şi Iran în Siria.

”În acest moment, cred că obiectivul este nu doar să trimiten un mesaj lui Assad, dar să trimitem un mesaj şi către Rusia şi Iran”, a declarat Nikki Haley.

Casa Albă a anunţat că a descoperit pregătiri efectuate de regimul sirian în vederea unui atac cu armament chimic similar celui din aprilie, soldat cu cel puţin 86 de morţi, şi l-a avertizat pe preşedintele Bashar al-Assad că vor plăti scump dacă vor comite un asemenea atac asupra civililor din Siria.

”Statele Unite au identificat potenţiale pregătiri în vederea unui atac cu armament chimic de către regimul al-Assad, care ar putea antrena uciderea în masă a unor civili, inclusiv a unor copii nevinovaţi”, a declarat un purtător de cuvânt al administraţiei Trump.

Washingtonul a avertizat că preşedintele al-Assad ”va plăti un preţ mare” dacă va comite alt atac chimic în Siria.

În aprilie, americanii au efectuat un atac aerian asupra unei baze siriene, despre care afirmă că a fost folosită de avioanele care au lansat armament chimic la Khan Sheikhoun.

Al-Assad a negat că forţele sale se află în spatele ultimului atac cu gaz neurotoxic din provincia Idlib.

Casa Albă lansează acest avertisment într-un context tensionat în regiune între americani şi Rusia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.