Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a făcut, luni, un prim pas în vederea introducerii tehnologiei 5G în România la orizonul anului 2020, lansând o consultare publică privind oportunitatea organizării unei proceduri de selecţie competitivă pentru acordarea drepturilor de utilizare a mai multor benzi de frecvenţe radio, care vor fi folosite inclusiv pentru implementarea tehnologiilor de nouă generaţie, cunoscute sub denumirea de 5G sau IMT-2020.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Consultarea vizează frecvenţele radio în noile benzi de frecvenţe armonizate la nivel european pentru sisteme de comunicaţii mobile terestre de banda largă - 694-790 MHz şi 1452-1492 MHz - şi subbenzile de frecvenţe rămase neadjudecate în urma procedurilor de selecţie anterioare - 791-796 MHz/832-837 MHz, 2530-2570 MHz/2650-2690 MHz, 3410-3420 MHz/3510-3520 MHz şi 3450-3465 MHz/3550-3565 MHz. 

"Benzile care fac obiectul consultării contribuie la asigurarea resurselor de spectru necesare pentru dezvoltarea eficientă a serviciilor de comunicaţii, în contextul avântului consumului de internet mobil, dar şi la implementarea tehnologiilor de nouă generaţie, cunoscute sub denumirea de 5G sau IMT-2020", arată ANCOM, într-un comunicat.

Tehnologia 5G va permite conectarea obiectelor inteligente tot mai numeroase care apar pe piaţă, precum case care se vor administra singure, maşini autonome, electrocasnice inteligente şi servicii publice sau private.

"Îmi doresc ca în cel mult cinci ani toate marile oraşe din România să se bucure de acoperire 5G şi ANCOM face astăzi primul pas către această nouă revoluţie industrială şi transformarea digitală a economiei şi societăţii româneşti. Am putea fi, din nou, printre primele ţări din UE care demarează o astfel de licitaţie, cu siguranţă prima din regiunea de est, după cum în 2012 am fost autorii unei premiere est-europene în domeniul licitaţiilor de spectru”, a declarat preşedintele ANCOM, Adrian Diţă.

Actorii din piaţă pot transmite către ANCOM, până în 26 iulie, informaţii privind gradul de interes pentru achiziţionarea drepturilor şi utilizarea acestor benzi, precum şi perioada când ar fi oportună organizarea licitaţiei.

Tehnologia 5G, care va oferi viteze de transfer de date şi de zeci de ori mai mari decât 4G, va fi disponibilă începând cu 2020, în special pentru proiecte punctuale desfăşurate de marile companii, şi va coexista cu 4G pentru cel puţin zece ani, în condiţiile în care utilizatorii obişnuiţi nu au nevoie de 5G în mod normal, a declarat recent, pentru News.ro, directorul de tehnologie şi IT al Telekom România, Timos Tsokanis.

Un raport realizat de Ericsson arată că, în România, digitalizarea industriilor va genera un venit potenţial pentru jucătorii din industria IT&C de 8,4 miliarde de dolari până în 2026.

Dintre aceştia, 3,2 miliarde dolari vor reprezenta venituri generate de tehnologia 5G.

Guvernul ia toate măsurile pentru a putea acorda primele licenţe pentru reţele de telecomunicaţii 5G în 2018, astfel încât utilizatorii să poată avea acces la aceste servicii începând cu 2020, a declarat recent ministrul Comunicaţiilor, Augustin Jianu, transmiţând un mesaj al premierului Sorin Grindeanu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.