Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, luni, într-o conferinţă de presă alături de cancelarul german Angela Merkel, că pot fi observate "sincope" în relaţia dintre UE şi SUA, însă lumea a început să înţeleagă "încet, încet" că ele trebuie rezolvate, iar acum se merge în această direcţie. Angela Merkel a spus că există în discuţiile UE-SUA subiecte "controversate", precum retragerea Statelor Unite din Acordul de la Paris, unde trebuie dialog.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Relaţia dintre UE şi SUA trebuie să fie una foarte bună. Am subliniat acest lucru şi cu ocazia recentei mele vizite la Washington şi cred că acest mesaj este important şi trebuie transpus în practică. Am mai spus-o şi o repet: nu este cazul să optăm între Uniune şi SUA. Aşa ceva este imposibil şi de fapt nu este dorit de nimeni", a spus preşedintele.

El a recunoscut însă că există în acest moment unele probleme în relaţia transatlantică.

"Trebuie să fim realişti şi să vedem că au apărut anumite sincope în bunul mers al lucrurilor şi toată lumea se străduieşte să găsească căi de ieşire din sincopă şi de reluare a relaţiilor foarte bune. (...) Încet, încet, impresia mea este că foarte multă lume înţelege că a merge spre slăbirea relaţiei este o mare eroare şi cam toţi sunt pe un discurs politic care duce cu siguranţă către o reîmbunătăţire a acestei relaţii", a subliniat şeful statului.

Iohannis a adăugat că trebuie înţeles faptul că relaţia transatlantică nu este o opţiune politică sau diplomatică, ci ea stă la "baza civilizaţiei noastre de tip democratic".

Preşedintele a mai spus că acest parteneriat este "vital" pentru UE. "Suntem de aceeaşi părere, că nu trebuie să optăm între NATO şi Uniunea Europeană, ci trebuie să colaborăm. Aceste lucruri vor duce, după opinia noastră, la îmbunătăţirea întregii situaţii în care ne aflăm", a spus el.

Cancelarul german Angela Merkel a afirmat că există în continuare discuţii "controversate" cu SUA, iar ele trebuie expuse.

"Există şi discuţii controversate cu Statele Unite, de exemplu faptul că au denunţat Acordul privind schimbările climatice. Şi aici ne vom exprima foarte limpede poziţia noastră în cadrul Consiliului şi cred că este foarte necesar acest lucru, mai ales atunci când există păreri diferite, cum am văzut", a afirmat ea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.