Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat, sâmbătă, că şedinţa plenului reunit de duminică în care se va citi moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu nu a fost convocată conform Regulamentului şi într-un mod legal, iar parlamentarii liberali fie nu vor participa deloc la vot, fie vor sta în sală, dar nu vor vota, deoarece este o bătălie în interiorul PSD. Şi fostul copreşedinte al PNL Vasile Blaga spune că liberalii ar trebui să se abţină de la votul asupra moţiunii de cenzură.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Turcan: Plenul reunit pentru citirea moţiunii de cenzură a fost convocat ilegal; PNL fie nu votează, fie nu participă la vot

Întrebată ce va face PNL mâine, când se va citi moţiunea de cenzură în plenul reunit al Parlamentului, Raluca Turcan a spus că şedinţa a fost convocată într-un mod ilegal.

„Vom decide ce va face PNL mâine, în condiţiile în care şedinţa nu este convocată conform Regulamentului şi într-un mod ilegal. Majoritatea încă e la PSD, majoritatea e PSD-ALDE, e în mâna lui Dragnea. Procedural ar trebui convocat un BPR în care să se depună moţiunea de cenzură, să fie analizată, se vadă dacă e semnată aşa cum prevede Regulamentul, apoi lăsată spre dezbatere şi ulterior votul final”, a explicat preşedintele interimar al PNL.

Ea a susţinut că social-democraţii doresc „să facă totul pe repede înainte, nu ţin cont de niciun fel de regulă, e un precedent înfiorător”.

Întrebată dacă liberalii se gândesc să boicoteze şedinţa de plen şi să nu asigure cvorumul, Raluca Turcan a spus: „Dacă ar fi după mine, lucrul acesta aşa ar trebui să se întâmple, decizia însă va aparţine echipei de conducere pe care PNL o va vota mâine”.

Chestionată în continuare care va fi poziţia PNL la votul moţiunii de cenzură, ea a spus că parlamentarii liberali fie nu participă deloc la vot, fie stau în sală şi nu o votează.

„Va fi o decizie, fie nu participăm deloc la vot, fie nu votăm , e o bătălie în interiroul PSD între două clanuri cu comportament mafiot. Considerăm că PSD ar trebui să se devoaleze în întreaga splendoare şi să încerce să decimeze din interior, aşa cum a făcut până acum”, a completat preşedintele interimar al PNL.

Liderul deputaţilor liberali a susţinut că există „doi baricadaţi” la Palatul Victoria şi un grup care încearcă să ocupe Parlamentul. „Din nefericire, avem doi baricadaţi la Palatul Victoria şi un grup care încearcă să ocupe Parlamentul, este fix acelaşi comportament, nu diferă cu nimic gestul domnului Dragnea de a folosi abuziv Parlamentul pentru moţiunea de cenzură şi ocuparea Guvernului, stingerea luminii şi aprinderea lumânării, aşa cum procedează domnul Grindeanu”, a subliniat Turcan.

Ea a mai spus că ar trebuit să demisioneze atât Liviu Dragnea, cât şi Sorin Grindeanu. „Ar trebui să avem două demisii, Dragnea să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte PSD şi al Camerei Deputaţilor, Grindeanu să-şi dea demisia de la Guvern. În felul acesta poate fi adusă stabilitatea în România”, a conchis Raluca Turcan.

Blaga: PNL ar trebui să fie prezent în sală, dar să nu voteze la moţiunea de cenzură

Fostul copreşedinte al PNL Vasile Blaga a declarat, sâmbătă, înaintea congresului partidului, că liberalii ar trebui să se abţină de la votul asupra moţiunii de cenzură anunţată de PSD şi ALDE împotriva lui Sorin Grindeanu.

„PNL va avea de luni o nouă conducere legitimă şi această criză politică ne priveşte pentru că priveşte şi România, va trebui analizată foarte serios această poziţie a noastră. Dar eu cred că nu ar trebui să intrăm în acest joc. (…) Cea mai bună variantă ar fi să fie prezenţi colegii mei în sală, dar să-i lase în pace, (…) să nu voteze”, a declarat Vasile Blaga.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.