Şedinţa Comitetului Executiv al PSD Iaşi, la care a fost luată în discuţie susţinerea filialei pentru moţiunea de cenzură, a fost întreruptă, vineri după-amiază, după ce în sală şi-a făcut apariţia primarul Mihai Chirica, mai mulţi edili PSD din judeţ reproşându-i acestuia atitudinea pro-Grindeanu. Un primar din judeţ a propus chiar excluderea lui Mihai Chirica din partid, însă acest lucru nu a fost luat în discuţie în cadrul şedinţei PSD Iaşi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reuniunea PSD Iaşi a avut loc la sediul Direcţiei Agricole a judeţului, iar primarul Mihai Chirica nu a fost invitat la şedinţă. La un moment dat, în sală şi-a făcut apariţia Mihai Chirica, iar potrivit unor participanţi la şedinţă edilul ieşean a luat cuvântul.

"S-a dus la prezidiu şi a început să vorbească. Ne-a spus că nu trebuie să dăm jos Guvernul Grindeanu, iar în acel moment au sărit primarii din judeţ. S-a creat hărmălaie, au fost nişte schimburi dure de replici”, a declarat pentru News.ro unul dintre cei prezenţi în sală.

De altfel, vociferările din încăpere se puteau auzi până pe hol.

Primarul comunei Ipatele, Costică Păstârnac, a propus chiar excluderea lui Mihai Chirica din partid, însă acest lucru nu a fost luat în discuţie în cadrul şedinţei PSD Iaşi.

"Reuniunea a fost întreruptă, iar unii primari din judeţ au început să plece, spunând că nu au venit să-l asculte pe Chirica. Până la venirea lui Chirica, s-a votat o rezoluţie de susţinere a moţiunii de cenzură”, au spus surse social-democrate.

Mihai Chirica este simplu membru al PSD, după ce la începutul anului a fost schimbat din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene, în urma criticilor acestuia la adresa liderilor PSD pe tema OUG13.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.