Federaţia Asociaţiilor Apicole din România - ROMAPIS şi-a exprimat vineri indignarea faţă de ”modul în care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale tratează problema apiculturii româneşti” şi arată că că întârzierea aprobării Programului Naţional Apicol, care este dezbătut de doi ani, le aduce prejudicii şi vor rata absorbţia fondurilor pentru acest an.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Deşi Programul Naţional Apicol (PNA) pentru perioada 2017-2019 a fost dezbătut mai bine de doi ani cu partenerii sociali, până la data de astăzi nu a fost finalizat şi aprobat prin Hotărâre de Guvern”, arată un comunicat emis vineri de Federaţia Asociaţiilor Apicole din România - ROMAPIS.

Oficialii federaţiei afirmă că acest program de susţinere a apiculturii, finanţat din fonduri europene şi naţionale, este singura formă de sprijin a apicultorilor şi presupune depunerea solicitărilor de decontare a cheltuielilor efectuate în anul curent până la 31 iulie.

”Lipsa reglementărilor necesare până în acest moment va genera ratarea absorbţiei fondurilor pentru acest an, aducând grave prejudicii apicultorilor şi apiculturii româneşti, greu încercată în ultimii ani”, mai informează comunicatul.

Suma estimată a fi alocată în perioada 2017 – 2019 este de peste 7 milioane euro/an, respectiv 21 milioane euro în trei ani.

Măsurile de sprijin financiar cuprinse în program vizează achiziţionarea de medicamente pentru tratarea varoozei şi nosemozei, decontarea achiziţionarii de stupi/cutii şi accesorii apicole, dar şi achiziţionarea de matci (regine) şi/sau familii de albine pentru apicultura convenţională sau ecologică.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.