Constructorul român de autovehicule blindate Uzina Automecanica Moreni (UAM) a semnat cu firma germană Rheinmetall Landsysteme actul constitutiv al companiei mixte Romanian Military Vehicle Systems (RMVS), pentru fabricarea de vehicule blindate 8x8, a anunţat joi Ministerul Economiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În noiembrie 2016, UAM a semnat cu Rheinmetall Landsysteme acordul acţionarilor pentru înfiinţarea firmei cu capital mixt.

Romanian Military Vehicle Systems va fi deţinută, în proporţii egale, de câte 50%, de cele două părţi. Potrivit actului constitutiv, orice modificări ale capitalului se vor face doar cu menţinerea cotelor de 50%-50% ale acţionarilor.

”În primii 5 ani de la constituirea RMVS, niciunul dintre cei doi acţionari nu poate transfera acţiuni către o terţă parte, fără acordul expres al celuilalt acţionar. Acţionarii îi vor propune alternativ pe cei trei administratori ai societăţii, numiţi de AGA pentru mandate de doi ani. Primul preşedinte al Consiliului de Administraţie va fi numit de UAM”, se arată în comunicat.

Realizarea noului transportor blindat va avea la bază o cooperare tehnologică şi de know-how între uzina românească şi partenerul său străin. Cele două firme partenere îşi propun fabricarea noilor vehicule blindate 8x8 în România, iniţiativa venind în contextul nevoilor de înzestrare cu transportoare blindate pentru armata română.

”Viitorul vehicul TBT 8x8 este un transportor blindat amfibiu de trupe cu mobilitate superioară, ce va fi pus la dispoziţia armatei române şi a altor clienţi interesaţi. Acordul UAM - Rheinmetall de fabricare a TBT 8x8 presupune transfer de know-how şi dezvoltarea de tehnologie, în comun. În discuţiile anterioare semnării actului constitutiv partea germană a asigurat Ministerul Economiei că firmele româneşti vor participa, în mare măsură, la integrarea finală a acestui produs de ultimă generaţie”, se arată în comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.