Un membru republican al Camerei Reprezentanţilor, Jeff Duncan, care ar fi plecat de la antrenament chiar înainte de atac, spune că a fost întrebat de cineva, posibil atacatorului, dacă cei de pe teren sunt democraţi sau republicani, relatează BBC News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Cred că l-am văzut pe atacator şi sunt în curs de a da o declaraţie la poliţie. Vă rog rugaţi-vă pentru colegii mei, nu sunt sigur de starea lor”, a scris el pe Twitter.

Bărbatul suspectat că a deschis focul asupra unui grup de congresmeni republicani, pe un teren de baseball din Alexandria, Virginia, o suburbie a Washington DC, a fost identificat de oficiali din poliţia federală drept James T. Hodgkinson, în vârstă de 66 de ani, din Belleville, Illinois, relatează Washington Post.

Trump a anunţat că a murit în urma rănilor suferite.

Hodgkinson ar fi fost inspector în construcţii şi un susţinător al democratului Bernie Sanders.

Hodgkinson ar fi deschis focul asupra unui grup de congresmeni republicani şi consilieri ai lor în timp ce se antrenaul pentru un meci de baseball împotriva democraţilor din Legislativ. Liderul republican Steve Scalise, un consilier al membrului Camerei Reprezentanţilor Patrick Williams, precum şi doi ofiţeri ai Poliţiei Capitoliului care trebuiau să îl apere pe Scalise, au fost răniţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.